Raportul Federației Europene pentru Transport și Mediu (T&E) arată că un sfert dintre vehiculele electrice vândute în Europa în 2024 vor fi fabricate în China.
Cota de piață a mașinilor electrice produse în China și vândute în Uniunea Europeană va crește de la 19,5% în 2023, la aproximativ 25% la finalul anului 2024, conform grupului T&E. „19,5% din totalul mașinilor electrice vândute în UE anul trecut, adică 300 000 de unități, au fost asamblate în China. În Franța și Spania, aproape fiecare al treilea model electric vândut în 2023 a fost fabricat acolo”, potrivit studiului T&E.
Deși aceste taxe ar putea face unele modele de sedanuri și SUV-uri chinezești asamblate în China la un nivel de 25%, să fie mai scumpe decât cele europene. Totuși, mașinile de dimensiuni reduse vor fi în continuare mai ieftine decât cele din Europa, conform Economica.net.
Diferențele de preț vin și din costul pieselor, precum celulele bateriilor litiu-ion produse în China, care sunt mai mici decât în Europa, cu aproximativ 20%, dar și din tehnologiile și lanțurile de aprovizionare mai avansate pe care le-au dezvoltat producătorii chinezi.
„Mai mult de jumătate dintre mașinile electrice din China aparțin unor constructori auto occidentali. 28% dintre toate BEV-urile fabricate în China au fost importate de Tesla, iar marca Dacia a grupului Renault a reprezentat încă 20%. (…) Mărcile autohtone chinezești au urcat și ele de la 0,4% din piața mașinilor electrice în 2019 la 7,9% în 2023. T&E estimează că mărci precum BYD, MG și altele ar putea ajunge la 20% din piața BEV până în 2027”, se mai arată în raportul T&E.
Astfel, soluția pentru a menține competivitatea produselor europene este subvenționarea producției de baterii. Potrivit oficialilor T&E, aceasta este „singura modalitate prin care constructorii auto din UE pot concura cu mărcile chinezești”. În același timp, autorii unui studiu privind utilizarea taxelor ca parte a unei strategii industriale, consideră că ar trebui luat în calcul creșterea taxelor și pentru celulele de baterii, deoarece UE are cele mai mici taxe în comparație cu SUA și China.