Atenție șoferi: ce pățești în această perioadă dacă nu porți centura de siguranță. Poliția tocmai a făcut anunțul
Acţiune în forţă a Poliţiei Române. În doar 24 de ore, poliţiştii au dat peste 8.000 de amenzi în valoare de 2,25 milioane de lei.
O parte din aceste amenzi au fost şoferilor, fiind constatate 119 infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. De asemenea, au fost reţinute reținute 433 de permise de conducere și au fost retrase 185 de certificate de înmatriculare, potrivit unui comunicat de presă al Poliţiei Române.
Mai mult, oamenii legii au prezentat, pe Facebook, un episod care se referă la purtarea centurii de siguranţă.
„Să luăm același șofer care câștiga ieri 15 minute circulând cu 190 km/h pe autostradă…
Astăzi îl mutăm în traficul din oraș, fără #centuradesiguranță.
Din neatenție are un #accident, un impact la 40 km/h. Îi spunem că acest lucru supune corpul uman la presiuni similare cu o cădere de la etajul al treilea al unei clădiri. Deși nu pare o viteză mare, consecințele pot fi foarte grave.
Din fericire pentru el, șoferul nostru nu mergea cu viteză mai mare și nu avea niciun #copil în mașină…
În cazul unui impact petrecut la 50 km/h, un copil de 25 kg este proiectat în faţă cu o tonă forţă și este imposibil ca puterea musculară a braţelor unui adult să-l ţină în siguranţă. De aceea, copiii trebuie protejaţi cu ajutorul dispozitivelor de retenţie adecvate vârstei, greutăţii şi înălţimii lor (scaune pentru copii).
Șoferul nostru credea că mașina lui modernă, cu multe airbag-uri, îl protejează suficient. Ce nu știa el, este că acestea sunt eficiente numai în condiţiile folosirii centurii de siguranţă, în lipsa acesteia putând genera leziuni grave din cauza impactului direct.
Utilizarea centurii te poate salva de necazuri mult mai mari decât plata unei amenzi.
Alege să porți centura!”, se arată pe pagina de Facebook a Poliţiei Române.