Cei care vor fi prinşi la volan sub influenţa canabisului riscă o amendă şi suspendarea permisului timp de o lună.
Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a semnat noua lege care prevede amenzi pentru cei prinşi la volan sub influenţa canabisului, lege ce a fost aprobată de camera superioară a parlamentului la începutul lunii iulie, informează DPA, citat de Agerpres.
Ordinul de publicare în Monitorul Oficial a fost emis luni, informează Observator.
Limita concentraţiei de THC (tetrahidrocanabinol), substanţa psihoactivă din canabis, va fi stabilită la 3,5 nanograme pe mililitru de sânge – similară limitei de 0,5 miligrame pentru alcool, conform noii legi.
Se aplică reguli mai stricte pentru şoferii începători şi pentru cei prinşi atât sub influenţa canabisului, cât şi a alcoolului.
Noua lege ce a fost aprobată şi de camera inferioară a parlamentului, Bundestag, va intra în vigoare după o zi de la publicarea în Monitorul Oficial.
Oricine va fi prins la volan cu o concentraţie de cel puţin 3,5 nanograme THC în sânge, fie în mod intenţionat, fie din neglijenţă, riscă o amendă de 500 de euro şi i se va suspenda permisu pentru o lună, conform noii legi. Dacă persoana în cauză a consumat şi alcool, amenda va fi de 1.000 de euro.
De la 1 aprilie, fumatul şi cultivarea privată a canabisului sunt permise în Germania.
Până acum, regula era ca șoferul să fie sancţionat imediat ce i se detecta THC în sânge. Pentru aceasta, valoarea stabilită în jurisprudenţă era de 1 nanogram pe mililitru de sânge. Cu toate acestea, experţii au argumentat încă din 2022 pentru o „creştere rezonabilă” a acestei valori pentru că, susţineau ei, valoarea este atât de mică încât numeroşi şoferi vor fi sancţionaţi, chiar dacă atenţia şi capacitatea lor de a conduce prudent nu sunt afectate.