Ce greșeli frecvente fac șoferii în timpul condusului? Multe defecțiuni sunt cauzate de tipul de condus al șoferului

Publicat: 14 12. 2021, 18:14
Foto: Pixabay

Tot mai mulți șoferi ajung la un service specializat pentru a-și repara automobilul. Kitul de ambreiaj, frânele și câte și mai câte, dar majoritatea problemelor cu care se confruntă conducătorii auto vin chiar din stilul lor de condus, avertizează mecanicii specializați, conform autonews.

Condusul cu rezervorul aproape gol

Chiar dacă este mai econom pentru buzunarul șoferului să alimenteze doar atât cât e nevoie, mai ales că prețurile la pompă au atins cote alarmante, mecanicii nu recomandă șofatul unui autoturism ce are rezervorul aproape gol. Unele mașini nu-și regenerează filtrul de particule dacă rezervorul autovehiculului este pe terminate, pentru a proteja șoferul să nu rămână în celebra pană din popor.

Frânatul agresiv

Este, cel mai probabil, cel mai des întâlnit mod de conducere pe șoselele patriei. Mai ales când România este cap de listă în topul accidentelor rutiere din Uniunea Europeană. Foarte mulți șoferi sunt adepții acestui stil de conducere, prin accelerare agresivă și frânat pe măsură, iar mașina șoferului se poate supune la mai multe riscuri, printre care deteriorarea plăcuțelor și a discurilor de frână, dar și a unor componente din sistemul de suspensie.

Acționarea ambreiajului când nu este necesar

Această greșeală este întâlnită în rândul șoferilor începători, dar nici cei profesioniști nu s-au dezvățat de acest obicei. O mare greșeală este aceea de a acționa pedala de ambreiaj când nu este necesar, de exemplu, când așteptăm la semafor iar mașina este în treapa neutră de viteză. Ori, dacă nu, este o greșeală ca piciorul șoferului să rămână constant pe pedala de ambreiaj, chiar dacă aceasta nu este acționată. Șoferii își pot uza prematur placa de presiune, rulmenții, dar și sistemul hidraulic.

Ignorarea martorilor din bord

Chiar dacă cei mai mulți șoferi ignoră anumiți martori din bord, aceștia pot reprezenta viitoarea vizită la mecanic a mașinii. Mulți șoferi nu cunosc în detaliu importanța martorilor din bord, iar cei mai mulți ignoră martorul, de exemplu, de „Check Engine” care luminează în bord. Cel mai întâlnit martor este cel menționant anterior, de „Check Engine”, iar acesta poate reprezenta un senzor stricat, supapa EGR care este înfundată sau uzarea unor bujii.