Ce a pățit un sibian prins de 4 ori la volan, deși nu are permis
Un barbat din Sibiu de 26 de ani a fost reținut marți, de polițiști, după ce a fost prins de patru ori la volan, deși nu are permis de conducere, informează Turnul Sfatului.
Bărbatul a fost prins conducând în municipiul Sibiu și de fiecare dată polițiștii i-au deschis dosar penal, însă măsura nu a avut efect asupra intențiilor lui de a pleca iar cu mașina.
Astfel, în cursul zilei de marți a fost arestat.
„La data de 24 august, ca urmare a administrării probatoriului într-un număr de patru dosare penale având ca obiect săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au reținut pentru 24 de ore un tânăr în vârstă de 26 de ani, domiciliat în municipiul Sibiu”, a transmis IPJ Sibiu.
”În perioada decembrie 2020-august 2021, persoana în cauză a fost depistată de patru ori conducând autoturisme fără a deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu.
Sibianul a fost prezentat marți unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive. Miercuri, s-a dispus arestarea lui pentru o perioadă de 30 de zile, a precizat, Elena Walter, de la IPJ Sibiu, pentru Libertatea.
Cercetările continuă la nivelul Biroului Rutier Sibiu sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.