Caz INCREDIBIL în Argeș: După ce a oprit în trafic o tânără care conducea cu viteză, un polițist s-a amendat singur

Caz INCREDIBIL în Argeș: După ce a oprit în trafic o tânără care conducea cu viteză, un polițist s-a amendat singur
Foto: epitesti.ro

După ce a oprit în trafic o tânără care conducea cu viteză, pe data de 23 septembrie 2017, un polițist din Argeș s-a amendat singur.

Fata a fost surprinsă de aparatul radar în timp ce conducea cu 72 de km/h în localitate, motiv pentru care poliţistul a sancţionat-o cu amendă contravenţională.

Aceasta și-a asumat fapta, însă când s-a dus să achite amenda a descoperit greșeala făcută pe agent.

Atunci când a completat procesul-verbal de constatare a contravenţiei polițistul şi-a trecut propriul nume în locul destinat numelui contravenientului.

"A trecut numele său şi la agentul constatator şi în spaţiul unde trebuia să îl treacă pe al meu, iar la CNP nu a completat deloc. A notat doar seria de la cartea mea de identitate şi adresa. Am considerat că procesul-verbal este nul din moment ce datele sunt eronate", a precizat femeia, scrie Româniatv.net.

Asta nu e tot, în urmă cu câteva zile, aceasta a mers la Primăria Piteşti pentru a-şi achita taxele şi impozitele pentru acest an, moment în care a descoperit că amenda poliţistului rutier a fost trimisă la primărie pentru executare.

Poliţistul de la Rutieră, după ce şi-a dat seama de eroare, a modificat numele său cu numele mamei tinerei pe care o oprise în trafic şi a completat CNP-ul mamei pe spaţiul liber, fără a actualiza şi restul datelor.

După cele două documente modificate în mod ilegal, tânăra a făcut copii şi l-a dat în judecată pe agent.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:42 - Protest uriaș la Viena după preluarea puterii de către extrema dreaptă. Zeci de mii de oameni au ieșit în stradă. „Mi-e teamă pentru Europa pentru că autocrați nebuni ajung la putere”
23:26 - A murit Marius Ciugarin, fost fotbalist la Steaua și Sportul Studențesc
23:07 - Grădina zoologică din Oradea va avea o nouă locație, de aproape patru ori mai mare
23:02 - Nicușor Dan, despre modernizarea iluminatului public din București: 23,3 milioane lei pentru un oraș mai eficient energetic! Până în vară, vor fi înlocuite încă 7.822 de lămpi pe 34 de bulevarde
22:37 - Eugen Tomac: Președintele Iohannis cu cât mai mult stă la Cotroceni, cu atât mai mult rău face democrației românești. El este cel mai contestat și are pârghii pentru a detensiona situația (VIDEO)
22:36 - Noul ministru al Educației, despre efectele negative ale meditațiilor asupra sistemului de învățământ. „Trebuie fiscalizate pentru a nu scuti profesorul să-și facă bine datoria la clasă”
22:09 - Daniel Breaz (PNL): Dacă dorim într-adevăr să avem un Președinte al acestei alianțe pro-europene, va trebui să fim consecvenți și să mergem cu același Președinte (VIDEO)
22:02 - Poștașii au început împărțirea pensiilor. Cât mai au de așteptat cei care primesc banii pe card
21:57 - Mai este posibilă scoaterea lui Călin Georgescu din cursa pentru prezidențiale? Elena Lasconi: „Cele 3 decizii ale CCR sunt atât de grave încât nu cred că se mai pot repara vreodată. E extrem de grav ce s-a întâmplat” (VIDEO)
21:53 - Incendiu pe Autostrada A2 București – Constanța. O mașină a ars în totalitate