Un șofer aflat la volan sub influența băuturilor alcoolice va primi amenda prevăzută în clasa a V-a de sancţiuni, 21 la 50 puncte-amendă, şi cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 180 de zile dacă îmbibaţia alcoolică este mai mică de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, prevede Codul Rutier al României.
Dacă îmbibaţia alcoolică este egală sau peste 0,40 g/l alcool pur în aerul expirat, minim 0,80 g/l alcool pur în sânge, fapta constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă penală.
Pentru a afla cât timp trece până se elimină alcoolul din organism pentru a nu intra în sfera penalului trebuie făcut un calcul simplu.
Cantitatea de alcool pur la sută de mililitri este înscrisă pe fiecare sticlă de băutură alcoolică, în cazul berii această fiind, în medie, de 5 grame/100 ml. Astfel, consumul unui litru de bere este echivalent cu ingerarea a 50 grame alcool pur. Această valoare se înmulţește cu coeficientul de 0,8, iar rezultatul împărţit la 70 (kg), da o alcoolemie de 0,57 grame la mie, aceasta fiind însă valoarea maximă a alcoolemiei care poate fi atinsă la un moment dat după ce am băut patru beri a 500 de ml.
Când se atinge însă această valoare, este mai greu de stabilit.
Însă, valoarea maximă a alcoolemiei se atinge în 20-30 de minute în cazul celor care beau pe stomacul gol deoarece metabolismul este mai rapid şi alcoolul ajunge mai repede în sânge.
În schimb, cei care au băut dar au şi mâncat vor înverzi fiolă cel mai puternic la 1,5 – 2 ore după ce au băut, deoarece abia atunci ating alcoolemia maximă.
Eliminarea alcoolului din organism se face cu 0,15 grame la mie pe oră indiferent de felul băuturii consumate, de starea de oboseală a persoanei respective sau dacă acesta a mâncat înainte sau nu.
Exerciţiul fizic intens este singurul factor care poate grăbi oarecum eliminarea alcoolului din organism, dar şi aşa viteza de eliminare nu poate fi mai mare de 0,20 grame la mie pe oră, cu 30% mai repede.
De exemplu, un bărbat cu o greutate de 75 kilograme poate consuma 100 mililitri de votcă şi 0,3 litri de vin până la ora 12:30 noaptea, iar dimineaţa la ora şase să nu mai aibă nimic, dacă nu a mai consumat nicio băutură alcoolică între timp, conform specialiștilor.
Dacă o persoană de 70 de kilograme a consumat 100 ml votcă, 0,45 grame alcool pur la mie, acesta se va elimina în 3 ore, iar dacă a consumat 100 ml de palincă, 0,64 grame alcool pur la mie, se va elimina în 4 ore și 10 minute.
De asemenea, dacă 100 ml lichior de 30 grade, 0,34 grame alcool pur la mie, au fost consumate de o persoană de 70 de kilograme, alcoolul se va elimina în 3 ore și 10 minute, dacă va consuma un litru de vin, între 1,02 şi 1,37 grame alcool pur la mie, în funcţie de tăria vinului, se va elimina între 7 ore şi 9 ore, iar o bere de 500 ml, 0,20 grame alcool pur la mie, se elimină în maxim 2 ore.