Care sunt cele mai periculoase șosele din România

Publicat: 06 12. 2022, 21:46
Actualizat: 07 12. 2022, 01:27
Sursa foto: Pixabay

România face parte din topul țărilor cu cea mai mare rată a mortalității pe șosele. În țara noastră sunt aproximativ 85 de decese la un milion de locuitori, conform statisticilor înregistrate în anii anteriori.

Șoselele DN1 și DN2, printre cele mai periculoase din țară

DN1 are o lungime de 627 de km, face legătură între București și Oradea și este considerată una dintre cele mai periculoase din țară. Pe această șosea au avut loc aproximativ 200 de accidente în urma cărora 56 de oameni au murit.

Printre cauzele creării accidentelor pe această șosea se numără oboseala, care dăunează concentrării șoferilor, motiv pentru care aceștia adorm la volan, întrucât drumul este unul lung.

Șoseaua DN2 mai este supranumită și „Drumul morții”. Aceasta are o lungime de 446 de km și face legătură între București și granița României cu Ucraina prin Vama Siret. Numărul persoanelor care au murit este mai mare față de pe șoseaua DN1, aici au murit peste 70 de persoane și mai mult de 170 au fost implicate în accidente rutiere, conform evz.ro.

Transfăgărășanul, în topul drumurilor periculoase

Transfăgărășanul este considerat unul dintre cele mai bune drumuri din lume, potrivit lui Jeremy Clarkson, prezentatorul de la Top Gear.

Traseul este cunoscut și sub numele de DN7C, acesta traversează Munții Făgăraș, în Carpații Meridionali sau Alpii Transilvaniei, acolo unde  este și cel mai înalt vârf din România (Vf. Moldoveanu, 2.554m). Totodată traseul este considerat și cel mai înalt drum din țara est-europeană, cu 2.042 metri.

Transfăgărășanul face parte din topul drumurilor periculoase din cauza curbelor sale neterminabile, acolo viteza medie este de maxim 40 km/h.