Carbon GTI: Volkswagen lucrează la un Golf cu 200 de kilograme mai ușor decât viitorul model sport

Publicat: 12 09. 2012, 16:23

Volkswagen lucrează la o versiune mai ușoară a noului Golf GTI. Mașina este poreclită ”Carbon GTI” și ar putea avea componente din aluminiu precum și plafon și capotă din fibră de carbon. Mulțumită acestor materiale ușoare, Carbon GTI ar putea să aibă o greutate redusă cu 200 de kilograme față de actuala generație Golf GTI, potrivit unor surse ale Autocar.co.uk.

Costurile pentru dezvoltarea elementelor ușoare ale mașinii vor fi justificate prin utilizarea lor și la versiunea electrică și hibrid a Golf-ului. Despre Carbon GTI se mai spune că va folosi un propulsor supraalimentat de 2.0 litri, cu o putere de 222 CP / 166 kW. Mulțumită lui, GTI-ul ușor va putea accelera de la 0 la 100 km/h în mai puțin de șase secunde. De asemenea, potrivit Worldcarfans.com, este așteptat și un nou sistem pentru direcție alături de un nou diferențial, pentru îmbunătățirea manevrabilității.

Carbon GTI ar putea fi lansat în 2014, moment care ar coincide cu aniversarea a 40 de ani de la apariția primului Golf.