Cântăreț român implicat într-un accident auto grav. În ce stare e artistul (FOTO)

Cântăreț român implicat într-un accident auto grav. În ce stare e artistul (FOTO)

Un artist român a fost la un pas să-și piardă viața într-un accident auto.

Cristi Dumitrașcu, solistul trupei Circa 7, a fost implicat într-un accident auto weekendul acesta, accident provocat de un tânăr care se afla în prima lui zi de șofat, potrivit Wowbiz.

Din fericire, nicio persoană nu și-a pierdut viața, dar pasagerii ambelor mașini au ajuns la spital.

Artistul se află în stare stabilă acum după ce a fost internat în spital, inițial a fost transportat la spitalul din localitatea Băilești, lângă Craiova, fiind transferat apoi la Spitalul Militar din București.

Cristi Dumitrașcu a postat pe Facebook un mesaj în care le transmite fanilor că este bine.

“Am ajuns in sfarsit intr-o institutie medicala civilizata, la Spitalul Militar din Bucuresti, intr-o unitate medicala cum ar trebui sa fie toate. In spitalele din Bailesti si mai ales din Craiova sistemul e praf! Si aici nu ma refer la medicii si asistenti din Urgenta, care fac tot ce pot in niste conditii inacceptabile, depasiti numeric de cazurile grave care vin pe banda rulanta.

Lucrurile par a fi ok, am facut in fine investigatii toracale, neurologice, analize de sange, radiografii si tot ce se face procedural in astfel de cazuri si nu sunt probleme importante. Accidentul a fost provocat de un sofer mult prea tanar, aflat in prima zi de permis de conducere, din cate am aflat de la Politie. Am din aceasta saptamana si un frate de cruce, impreuna cu care am inceput o nou viata, aia de dupa accidentul in care era sa plecam impreuna pe campuri aurii.

Aveti grija de voi pe sosele fratilor!”, a scris Cristi Dumitrașcu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:33 - Alina Achim („România Renaște”): PNL dă o lege pentru un singur om – Iohannis. Românii sunt sătui să vadă această încercare aproape disperată a președintelui de a-și asigura o funcție după ce-și termină mandatul (VIDEO)
21:26 - Stelian Bujduveanu (PNL), despre legea prin care Klaus Iohannis ar putea fi ales senator: Această practică nu este doar în România. Experiența oamenilor care au servit țara trebuie să fie pusă în favoarea cetățenilor și pentru cetățeni (VIDEO)
21:17 - Care este diferența dintre roșiile românești și cele turcești. Românii consumă cele mai multe roșii de import din Turcia
20:57 - Ionuț Stroe (PNL), despre sprijinul UE pentru sinistrați: Sunt două tipuri de sprijin pe care Comisia Europeană le poate acorda României (VIDEO)
20:53 - Taximetriștii din Timișoara sunt la un pas de revoltă. „Dispeceratele au creat un adevărat cartel”
20:31 - Ministrul Mediului: „Vârful de debit pe Dunăre va fi pe 28-29 septembrie. Va fi mai mult decât dublu a ce avem acum” / Cum s-au pregătit autoritățile (VIDEO)
20:27 - A fost activat planul roșu de intervenţii! Peste 70 de copii, intoxicați după ce au mâncat hrana primită de la școală. Asistenţii şi medicii au scos pe bandă rulantă elevii din ambulanţe
20:22 - Primul trec electric cumpărat de România în ultimii 40 de ani a fost distrus de pietre. Vehiculul a intrat în reparații înainte de a fi pus în circulație
19:59 - Locul ascuns din România care este înconjurat de peisaje frumoase și legende. Puțin români știu despre existența lui
19:51 - Eugen Tomac a explicat în ce constă, de fapt, portofoliul obținut de România la Comisia Europeană: Nu are responsabilități care să influenteze major politicile în Europa (VIDEO)