Când trebuie schimbate anvelopele de vară cu cele de iarnă. Ce amenzi riscă șoferii care nu respectă legea

Publicat: 17 10. 2020, 10:27

Odată cu scăderea temperaturilor şi apariţia zăpezii, poleiului sau a gheţii, șoferii sunt obligați prin lege să schimbe anvelopele de vară cu cele de iarnă, conform prevederilor din Codul Rutier. În caz contrar, aceștia riscă amenzi de până la 2900 de lei.

Când trebuie schimbate cauciucurile de vară cu cele de iarnă

Conform Codului Rutier, cauciucurile de iarnă sunt obligatorii în cazul în care se circulă pe drumuri publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei.

Concret, legea spune că trebuie să ai maşina dotată cu anvelopele potrivite indiferent de sezon, astfel că poţi fi amendat dacă eşti prins cu cauciucuri de vară pe o porţiune de drum acoperită cu zăpadă sau polei.

Nerespectarea prevederilor privind cauciucurile de iarnă constituie contraventie şi se sancţionează cu o amendă prevazută în clasa a IV-a de sancţiuni.

Codul Rutier prevede următoarele, la art.102, alin. 1, punctul 28:

„Conducerea autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zapada, gheata sau polei, fara ca acesta sa fie dotat cu anvelope de iarna, iar in cazul autovehiculului de transport marfa cu o masa totala maxima autorizata mai mare de 3,5 tone si al autovehiculului de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducatorului auto, fara ca acestea sa fie echipate cu anvelope de iarna pe rotile axei/axelor de tractiune sau fara a avea montate pe aceste roti lanturi sau alte echipamente antiderapante certificate”.

Mai exact, utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când începe să ningă, indiferent de perioadă, cât timp este carosabilul acoperit de zăpadă.

Potrivit reglementărilor în vigoare, anvelopele de iarnă se pot identifica prin prezenţa pe lateral a literelor M şi S, sub formă: M+S, M.S. sau M&S. Litera M este definită în engleză ca fiind “mud” (nămol, noroi, mâl, etc) şi litera S M este definită în engleză ca fiind “snow” (zăpadă).

Ce amenzi pot primi șoferii dacă nu respectă legea

Amenda pentru şoferii care circulă pe drumurile acoperite de zăpadă, gheaţă sau polei cu anvelope neadecvate se sancţionează cu o amendă din clasa a IV-a de sancţiuni cuprinsă înte 9 şi 20 de puncte de amendă, acestea fiind echivalente cu o sumă cuprinsă între 1.305 şi 2.900 de lei.

Clasele de sancţiuni sunt:

clasa I: 2/3 puncte-amendă;

clasa a II-a: 4/5 puncte-amendă;

clasa a III-a: 6-8 puncte-amendă;

clasa a IV-a: 9- 20 de puncte-amendă;

clasa a V-a: 21- 100 de puncte-amendă

Fulgi maride zăpădă au început să cadă deja în zona Vârtop-Arieșeni, în munții Apuseni. Stratul de omăta început deja să se depună și în stațiunea Rânca.

Prima ninsoare în acest sezon rece a căzut pe Transalpina, la sfârșitul lunii septembrie.