Când trebuie făcut ITP-ul la autovehiculele mai vechi de 10 ani, în 2024 / Ce valabilitate are
Valabilitatea Inspecției Tehnice Periodice (ITP) scade în funcție de cât de veche este mașina. În unele cazuri, ITP-ul trebuie efectuat la Registrul Autor Român (RAR).
În funcție de vechime autovehiculului, valabilitatea ITP-ului variază de la 1 la 3 ani. Mașinile fabricate după anul 2012 pot să circule 3 ani fără ca proprietarii să fie obligați să facă ITP-ul.
Când trebuie făcut ITP-ul
Autoturismele noi nu trebuie să aibă Inspecția Tehnică Periodică decât după 3 ani de la data înmatriculării. Odată trecută valabilitatea primului ITP, următorul trebuie făcut mai repede, conform legii.
ITP-ul are o valabilitate de 2 ani când mașinile au peste 3 ani de la data primei înmatriculări și nu mai mult de 12 de când circulă pe drumurile publice.
Valabilitatea ITP-ului la autovehiculele mai vechi de 10 ani este de 2 ani, procesul inspecției fiind la fel ca în cazul mașinilor noi. Șoferii trebuie să fie atenți la orice problemă tehnică a mașinii, pentru că dacă autoturismul nu respectă normele minimale impuse de lege, aceasta nu va mai primi drept de circulație, scrie promotor.ro.
Recomandări pentru șoferi înainte de ITP
Înainte de efectuarea Inspecției Tehnice Periodice, șoferilor le este recomandat să verifice:
- Discurile și plăcuțele de frână: – sa aibă suficient material de fricțiune și să nu fie crăpate
- Conductele de frână: – să nu aibă segmente ruginite sau deteriorate
- Direcția: – să fie reglată și toate problemele să fie rezolvate (bucșă, pivot, cap de bară, etc.)
- Anvelopele: – să corespundă dimensiunilor specificate în cartea de identitate a mașinii și să nu fie uzate peste limita maximă admisă
- Caroseria și zonele de sub mașină: – nici caroseria, nici alte componente nu trebuie să aibă zone ruginite, care pot pune în pericol structura vehiculului
- Sistemul de iluminare: – trebuie să te asiguri că toate luminile sunt funcționale (fază lungă și scurtă, poziție, semnalizare, lumini număr, etc.)
- Jantele și pneurile: – jantele și pneurile nu trebuie să fie deteriorate, iar adâncimea benzii de rulare a pneurilor este de cel puțin 2 milimetri
- Parbrizul: – să nu existe crăpături pe suprafața parbrizului
- Uleiul de motor și filtrele: – este indicat ca, înainte de ITP, să faci schimbul de filtre și de ulei, pentru ca emisiile de noxe să fie minime
- Claxonul: – vehiculele care nu au un claxon funcțional, nu trec de testele ITP
- Kit-ul de siguranță trebuie să cuprindă: – trusa de prim ajutor (trebuie să fie omologată și în termenul de valabilitate), setul de triunghiuri reflectorizante, stingător (să fie omologat și în termenul de valabilitate) și vesta reflectorizantă (doar pentru vehiculele de peste 3.5 tone).