Producătorul auto Nissan vrea să renunțe la dezvoltarea motoarelor diesel pe fondul reglementărilor stricte de mediu și pentru a-și concentra resursele pe dezvoltarea vehiculelor electrice.
Decizia a fost luată după ce conducerea Nissan a ajuns la concluzia că declinul suplimentar al pieței motoarelor diesel este inevitabil, scrie Agerpres.
Recent, Toyota Motor a anunțat că nu va mai lansa noi mașini diesel, cu excepția camioanelor, în timp ce Subaru a luat decizia de a renunța, din 2020 la vânzarea automobilelor diesel în Europa și Australia.
Nissan vinde două tipuri de motoare diesel, care se produc la fabrica sa din Yokohama și alte unități. Motoarele sunt instalate la un număr redus de vehicule comerciale, care vor fi retrase de pe piețele unde este prezentă compania niponă.
În 2020, Nissan va opri producția celor două motoare și nu va mai dezvolta altele noi.