București: Sensuri unice pe mai multe artere, după deschiderea circulaţiei pe primul tronson al bd. Uranus
Noi sensuri unice au apărut pe mai multe artere din Bucureşti, după inaugurarea Şoselei Buzeşti – Berzei – Uranus .
Noul bulevard funcţionează ca alternativă pentru Calea Victoriei, Bulevardul Magheru şi Bulevardul Dimitrie Cantemir.
Mai multe artere din zona Buzesti-Berzei a Capitalei au sens unic pe anumite porțiuni. Acest lucru este valabil de duminică, după deschiderea circulatiei pe primul tronson al viitorului bulevard Uranus, informează Brigada Rutieră.
Astfel, se redeschide circulatia rutieră pe mai multe artere: pe strada Berzei, între Calea Griviței și Stirbei Vodă, pe strada Buzești, între Piata Victoriei și Calea Griviței, pe Calea Griviței, între strada Polizu și bulevardul Dacia, pe strada Popa Tatu, între strada Mircea Vulcănescu și strada Berzei, și pe noua artera realizată între strada Mircea Vulcanescu și bulevardul Gării de Nord.
Vor fi sensuri unice pe strada Sevastopol, între strada Buzești și Calea Victoriei și pe bulevardul Gării de Nord, între strada Berzei și Piața Gării de Nord, dinspre strada Berzei către Piata Gării de Nord.