Medicii îi pot lăsa fără carnet pe şoferii care sunt depistaţi cu anumite boli: Lista afecţiunilor care te lasă fără permis

Medicii îi pot lăsa fără carnet pe şoferii care sunt depistaţi cu anumite boli: Lista afecţiunilor care te lasă fără permis
Foto: Playtech

O nouă lege care modifică ma multe prevederi din Codul Penal obligă medicii, indiferent de specialitate, să trimită la un consult amănunţit şoferii care sunt depistaţi cu afecţiuni considerate incompatibile cu şofatul.

Astfel, nu vor mai putea şofa persoanele care suferă de boli cardiovasculare grave sau de diabet, pe cei cu boli neurologice, inclusiv cu apnee în somn, pe cei cu afecţiuni oculare, renale, ortopedice, psihice, arată Adevărul.

Conform legii intrate în vigoare pe 27 decembrie 2018, şoferii care sunt diagnosticaţi cu afecţiuni au un termen scurt pentru a ajunge în unităţile autorizate în care specialiştii decid dacă sunt apţi sau nu pentru şofat. În plus, primul doctor care dă biletul de trimitere este obligat să informeze poliţia, dacă nu primeşte şi rezultatul, potrivit legii.

Odată declarată inaptă medical, respectiva persoană nu va mai putea conduce începând cu dată în care i-a fost comunicat acest lucru de către Poliţia Rutieră.

În termen de maximum trei zile lucrătoare de la această dată, conducătorul este obligat să se prezinte la sediul Poliţiei Rutiere pentru a preda permisul de conducere, în vederea retragerii acestuia, până la încetarea cauzelor.

De asemenea, Codul Rutier prevede şi sancţiuni pentru medicii sau unităţile medicale care nu îşi îndeplinesc obligaţiile legale. Astfel, medicii pot fi sancţionaţi cu amendă între 9 şi 20 de puncte, iar unităţile medicale cu amendă între 21 şi 100 de puncte. .

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
07:44 - Precipitații sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare în zonele montane din Alba și Sălaj. Se circulă în condiții de iarnă
07:20 - Donald Trump continuă procesul de formare a echipei sale de guvernare. A numit-o pe Pam Bondi ministru al Justiției după retragerea lui Matt Gaetz
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”