Gest incredibil al unui şofer din Galați! Omul a lovit intenţionat o tânără care trecea regulamentar pe trecerea de pietoni, informează B1 TV. Culmea, tot el a fost supărat şi i-a vorbit urât fetei. Întreaga scenă a fost surprinsă de o cameră de filmat.
Momentul şocant a avut loc la Galaţi. Maşina cu numere de Franţa ajunsese în dreptul unei treceri de pietoni, în clipa în care tânăra încerca să traverseze strada. Şoferul nu circula cu viteză, și deși ar fi avut timp să îi observe intențiile, el nu a oprit mașina. Abia după ce a lovit-o pe tânără și-a dat seama ce a făcut.
Bizon la volan! A lovit intenţionat o tânără pe trecerea de pietoni, apoi a înjurat-o şi a plecat
#DIRECT_ONE_dip6io#
A deschis portiera, dar nu pentru a se asigura că fata este bine sau pentru a-şi cere scuze, ci ca sa îi facă reproșuri. Atât de nervos a fost încât, după ce a demarat în trombă, nici n-a observat că se urcase pe o bordură.
Ce nu ştia bărbatul este că maşina din spatele său avea o camera de filmat care a surprins toată scena. Filmarea a ajuns pe Facebook și a devenit în scurt timp virală.
Imaginile au ajuns şi la poliţiști, care au deschis o anchetă. După ce va fi identificat, şoferul poate fi învinuit de ameninţare sau chiar de tentativă de omor.