Doi frați din SUA au povestit în mediul online aventura prin care au trecut când au decis să pornească la drum, pe vreme rece, cu un autoturism electric.
Xaviar Steavenson și sora sa Alice au condus din Orlando, Florida, la Wichita, Kansas. Nu mică le-a fost mirarea când cei doi au ajuns la punctul în care „bateria se descărca mai repede decât se încărca”, așa cum povestesc pentru Insider.
La început au putut conduce cel puțin 2 ore și jumătate înainte de a trebui să încarce. Ulterior însă, au început problemele. Cei doi au trebuit să oprească la fiecare oră și jumătate pentru a încărca timp de o oră, apoi o oră și jumătate, apoi două ore.
„Deci, dincolo de timpul pierdut, a ajuns și la punctul în care a fost între 25 și 30 de dolari pentru reîncărcare”, a spus Steavenson.
„Doar într-o singură zi, ne-am oprit de șase ori pentru a încărca cu acel cost”.
.Un reprezentant Hertz, firma de unde cei doi au închiriat mașina electrica pentru călătorie, a declarat pentru Insider: „Nu am experimentat o creștere semnificativă a comunicării din partea clienților cu privire la bateria vehiculelor electrice. Cu toate acestea, bateria variază în funcție de producătorul vehiculului și poate fi influențată de mai mulți factori, inclusiv vremea și condițiile de condus”.