Argeș: Zeci de persoane au fost rănite după ce un microbuz s-a răsturnat pe DN 73

Argeș: Zeci de persoane au fost rănite după ce un microbuz s-a răsturnat pe DN 73

Un microbuz cu 40 de persoane s-a răsturnat  pe DN 73, între Pitești și Câmpulung. Accidentul a avut loc pe o pasarelă la intrarea în Mioveni. Conform bilanțului, 28 de persoane au ajuns la spitalul județean din Pitești, alte patru fiind transportate la unitatea din Mioveni. Două elicoptere SMURD au fost trimise la fața locului, pentru a transporta răniții la spitaleledin București.

Autovehiculul răstunat în Argeş este un autobuz cu o capacitate de 37 de locuri, în care se aflau 38 de persoane, iar accidnetul s-a produs din cauza unei defecţiuni la levierul de direcţie, provocată de starea drumului, a declarat reprezentantul firmei de transport căreia îi aparţine maşina.

Potrivit declarațiilor Adrianei Bălănescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Argeş, conducătorul auto nu se afla sub influența băuturilor alcoolice la momentul producerii accidentului.

Prefectul de Argeș, Ciprian Berevoianu, a declarat pentru Mediafax, că la spitalul județean au ajuns 12 persoane, din care două sunt în stare gravă.

„Sunt 13 victime asistate la fața locului și transportate cu echipaje ale serviciilor la spitalul județean de ambulanțe din Pitești. Nu erau în stare gravă, suferind traumatisme cranio-cerebrale minore, fracturi ale membrelor și  policontuzii. Toți sunt conștienți. Am înteles că au ajuns, prin mijloace proprii, 6 alte persoane la spitalul județean din Pitești”, a declarat pentru B1 TV Luminița Paul, medic coordonator al Ambunlanței Argeș.

Spre locul accidentului s-au îndreptat 14 ambulanțe și echipaje ale ISU și ale Poliției.

„Accidentul implică și un autobuz. Este plecat și un elicopter de la SMURD București și sunt pregătite și alte două, dacă se solicită, cu echipaje din București”, a declarat secretarul de stat Raed Arafat, pentru B1 TV.

Potrivit declarațiilor Sorinei Slăvoiu,  purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, sunt între 10 și 12 răniți, dintre care unul singur se află în stare gravă. Conform declarațiilor Sorinei Slăvoiu, la fața locului se află și un echipaj de descarcerare, a cărui intervenție nu a fost încă necesară.

Microbuz răsturnat pe DN 73

Embed: " onclick="document.getElementById('embed_text_18344').select();" id="embed_text_18344" />

Urmăriți B1TV.ro și pe
`