Apare al patrulea producător auto global după fuziunea grupului PSA, care deține Peugeot, Citroen și Opel, cu Fiat / Chrysler

Apare al patrulea producător auto global după fuziunea grupului PSA, care deține Peugeot, Citroen și Opel, cu Fiat / Chrysler

Al patrulea producător auto global este pe cale să apară după ce grupul francez PSA (care deține brandurile Peugeot, Citroen şi Opel) şi producătorul auto italo-american Fiat Chrysler Automobiles (FCA) au anunţat miercuri că au finalizat un acord de fuziune cu caracter obligatoriu.

Entitatea creată după această fuziune cu o capitalizare bursieră de aproximativ 50 de miliarde de dolari, va avea vânzări anuale de aproape nouă milioane de vehicule, scrie Agerpres.

Tranzacţia, care trebuie aprobată de autorităţile de reglementare, ar urma să se încheie în următoarele 12-15 luni. Va fi creat un grup cu venituri combinate de aproape 170 de miliarde de euro (190 de miliarde de dolari), iar reducerile anuale de costuri ar urma să se situeze la 3,7 de miliarde de euro (patru miliarde de dolari), fără închiderea vreunei fabrici, ci prin combinarea tehnologiilor, au precizat producătorii auto.

Înainte de finalizarea tranzacţiei, unul din acţionarii PSA, grupul chinez Dongfeng Motor, îşi va reduce participaţia de 12,2% în producătorul auto francez vânzând 30,7 milioane de acţiuni către PSA. Această participaţie este evaluată la 679 milioane de euro (748,4 milioane de dolari) iar Dongfeng va deţine 4,5% din entitatea combinată. Aceasta va fi înregistrată în Olanda, va fi listată la bursele din Paris, New York şi Milano şi va avea sedii în Franţa, Italia şi SUA.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`