Dacia a dat lovitura pe piața auto din Germania unde se bate de la egal la egal cu cei mai titrați constructori germani.
Duster a ajuns al cincilea cel mai vândut SUV în Germania, în timp ce Sandero este al șaselea cel mai vândut model subcompact. Dacia Duster a înregistrat în luna mai o creștere de 30 de procente față de anul trecut, reușind, cu 2.238 unități înmatriculate, o performanță remarcabilă: clasarea pe poziția 5 în segmentul SUV, acolo unde se regăsesc mașinile cu performanțe 4×4 limitate și cu dimensiuni reduse. Singurele SUV-uri care au atras mai mulți cumpărători în mai au fost Ford Kuga, VW T-Roc, Mercedes GLK/GLC și BMW X1, scrie profit.ro.
Duster a depășit în schimb la vânzări Audi Q2, Opel Mokka, Hyundai Tucson și rivalul românesc Ford EcoSport. Liderul pieței europene de SUV-uri de clasă B, Renault Captur, se află abia pe locul 10.
De remarcat că Duster a ajuns la o cotă de piață, în segment, de 4,4%. Celălalt model de succes al Dacia, Sandero, cumpărat de nemți îndeosebi în configurația Stepway, a fost al șaselea cel mai vândut model de clasă B, cu 2.638 unități, în pofida faptului că a înregistrat o ușoară scădere de sub 1 punct procentual.