Amenzi usturătoare în 2024 pentru șoferi: Ai voie să vorbești la telefon, pe difuzor, în timp ce conduci?
Cei care folosesc telefonul mobil în timp ce conduc sunt aspru sancționați de Codul Rutier care prevede amenzi usturătoare. Ce se întâmplă însă în cazul șoferilor care vorbesc la telefon în timp ce sunt în trafic folosind difuzorul telefonului?
Cum poate fi folosit telefonul la volan pentru a nu fi sancționat
Codul Rutier prevede până la 8 puncte de amendă pentru șoferii care folosesc necorespunzător telefonul în timp ce conduc. Mai exact, amenda ajunge până la 1.320 de lei. La aceasta se poate adăuga și suspendarea permisului de conducere, potrivit Promotor.
Potrivit Codului rutier, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni folosirea telefoanelor mobile atunci când conducătorii de vehicule se află în timpul deplasării pe drumurile publice, cu excepţia celor prevăzute cu dispozitive tip «mâini libere», concomitent cu încălcarea unei reguli pentru circulaţia vehiculelor.
Astfel, doar șoferii care vorbesc la telefon, folosind un dispozitiv special, amplasat pe bord pot scăpa de amendă. Nu și cei care vorbesc la telefon pe difuzor în timp ce țin telefonul în mână.
Asta pentru că Legea îi sancționează pe cei care în loc să țină ambele mâini pe volan, au una ocupată cu telefonul mobil. În acest caz nu se aplică scuza folosită de mulți, că „vorbeau pe difuzor”.
Amenzi usturătoare pentru șoferii care încalcă legea
Pentru a nu fi amendat, trebuie ori să folosești căști ori un dispozitiv hands-free. Sau să conectezi telefonul la sistemul audio al mașinii sau să îl pui într-un suport special, pentru a vorbi fără a ține telefonul în mână.
În caz contrar amenzile nu sunt deloc mici. În cazul șoferilor care vorbesc la telefon fără a folosi un dispozitiv hands-free și încalcă și o altă regulă de circulație, polițiștii îi vor sancționa de două ori: atât pentru utilizare în mod neregulamentar a mobilului, cât și pentru regula de circulație încălcată.
Sancțiunile însă nu se opresc aici. În acest scenariu, se suspendă permisul pentru o perioadă de 30 de zile. Iar dacă are loc un accident rutier din cauza utilizării telefonului, atunci permisul va fi suspendat 60 de zile.
Iar, în cazul în care șoferul este prins că vorbește la telefonul mobil, dar nu încalcă nicio altă lege de circulație, atunci va primi o sancțiune cuprinsă între 6 și 8 puncte de amendă.
În condițiile în care punctul de amendă este 165 de lei, sancțiunea pentru utilizarea telefonului fără hands-free poate ajunge la 1.320 de lei.