ACCIDENT TERIBIL în Ploiești: PATRU VICTIME în urma unei coliziuni ce a RUPT o mașină în două (VIDEO, FOTO)

ACCIDENT TERIBIL în Ploiești: PATRU VICTIME în urma unei coliziuni ce a RUPT o mașină în două (VIDEO, FOTO)

O persoană a murit, iar alte trei au fost rănite într-un accident rutier produs vineri seară pe Drumul Naţional 72, în judeţul Prahova, unde două autoturisme s-au ciocnit, în urma impactului extrem de violent unul dintre vehicule rupându-se în două, anunță Adevărul.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Prahova, Raluca Brezeanu, accidentul a avut loc pe DN 72, care face legătura între municipiul Ploieşti şi municipiul Târgovişte. Două autoturisme s-au ciocnit violent în zona Parcului industrial Ploieşti, la câţiva kilometri de intrarea în oraş, accidentul având loc în condiţiile în care în zonă este ceaţă, iar vizibilitatea este de aproximativ 50 de metri.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, Raluca Vasiloae, a declarat că în urma accidentului un bărbat a murit pe loc, iar alţi trei au fost răniti, doi dintre ei fiind în stare gravă. La ora transmiterii acestei ştiri, răniţii primesc îngrijiri medicale în ambulante, scrie news.ro.

Conform surselor citate, a fost nevoie de intervenţia echipelor de descarcerare pentru scoaterea uneia dintre victime din autoturism, în condiţiile în care impactul a fost atât de violent încât una dintre maşini a fost ruptă în două.

ACCIDENT TERIBIL în Ploiești: PATRU VICTIME în urma unei coliziuni ce a RUPT o mașină în două

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
12:06 - Mircea Geoană a votat: „Nu alegem doar un președinte, ci alegem o direcție pentru țară. Alegem între corupție și competență și patriotism”
11:55 - Prima ninsoare consistentă a umplut pârtiile din stațiunile de schi: „Nimeni nu se aștepta să ningă în noiembrie”
11:54 - Diana Șoșoacă s-ar fi filmat în cabina de vot. Scandal la secția de votare unde a votat europarlamentara. Poliția Capitalei face cercetări (VIDEO)
11:32 - Traian Băsescu a mers să voteze pentru prezidențiale: „Sunt convins că românii vor ieși la vot și vor alege bine” / „Să știți că nu mă duc în Congo, doar am amenințat” (VIDEO)
11:03 - Elena Lasconi: „Am votat cu încrederea că, astăzi, nimeni nu o să-și facă bagajul să plece în altă țară. Iubesc țara asta și continui să lupt pentru ea” (VIDEO)
10:52 - Un tânăr din Vâlcea a fost amendat și a rămas fără certificatul de înmatriculare al mașinii după ce și-a decorat autoturismul cu luminițe LED
10:45 - Un polițist de frontieră s-a împușcat în cap. Urma să efectueze paza la o secție de votare din Giurgiu
10:28 - Alegeri prezidențiale. Județele cu prezența cea mai mare la vot. Cine se află pe ultimele locuri
10:15 - Atac armat lângă ambasada Israelului din Amman: Trei polițiști răniți și atacator împușcat mortal
10:02 - Nicușor Dan: Pentru prezidențiale, am votat pentru democrație și pentru o direcție occidentală a României, iar la referendumul local, pentru ca Bucureștiul să devină un oraș ordonat, guvernabil, administrabil (VIDEO)