Accident teribil în Capitală: Două persoane rănite grav într-un accident pe Șoseaua Olteniței (VIDEO)

Publicat: 25 08. 2016, 08:45

Circulaţia a fost blocată minute în şir după ce un accident teribil s-a produs pe Șoseaua Olteniței din Capitală. Şase maşini s-au ciocnit violent, iar şapte persoane au fost rănite. Una dintre acestea a fost prinsă între fiarele maşinii şi a fost nevoie de intervenţia unui echipaj de descarcerare.

Au fost scene dramatice în Capitală, unde mai multe maşini au fost distruse în urma unui accident, trei dintre ele fiind parcate pe marginea strazii. Martorii spun ca vinovat ar fi un băiat de 19 ani, care avea permis de numai un an și care conducea masina pe linia de tramvai. Tânărul venea dinspre Piața Sudului și se îndrepta spre Popești Leordeni cu peste 100 km pe oră. La un moment dat o femeie a vrut să traverseze strada și i-a apărut în față. Atunci el a tras brusc stânga de volan și a intrat într-un autoturism.

Şapte persoane au fost rănite, iar una dintre ele, care a rămas prinsă între ușa și plafonul mașinii în care se afla, a fost scoasă cu ajutorul pompierilor de la descarcerare. Șoferul de 19 ani a fost și el tranportat la spital. Acesta a fost testat de polițiști, care au stabilit că nu consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan.

Accident teribil în Capitală: Două persoane rănite grav într-un accident pe Șoseaua Olteniței

#DIRECT_ONE_xleofl#