Un grav accident de circulaţie s-a petrecut vineri dimineță în apropiere de Bucureşti, în localitatea Ştefăneşti.
Șapte persoane au fost rănite, după ce un tir a intrat într-o Dacie Logan care nu a acordat prioritate.
Potrivit poliției, toate cele șapte victime se aflau în autoturismul Dacia și nu purtau centura de siguranță în momentul impactului.
Cei șapte au fost duși la spitalele Floreasca, Elias și Sf. Pantelimon din București.
Șoferului tirului a fost agresat la puțin timp după producerea accidentului de o persoană de la societatea la care lucrau cele șapte victime. Bărbatul a fost dus la secție pentru audieri.
Poliția a deschis o anchetă în acest caz. Din primele cercetări a reieșit că șoferul camionului nu consumase băuturi alcoolice. Se verifică și timpii de odihnă în cazul șoferului pentru că acesta efectua un drum mai lung.