Accident rutier pe A1. Un microbuz cu 17 copii s-a răsturnat, iar șase persoane au fost rănite

Publicat: 13 04. 2016, 10:34
Foto: bucurestifm.ro

Un microbuz cu 17 copii s-a răsturnat pe Autostrada A1, în apropiere de Capitală, în această dimineață. poliția locală a precizat că roțile din spate ar fi explodat, iar autovehiculul s-a răsturnat, potrivit Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al ISU Giurgiu, Cristian Virag, a declarat miercuri, că în urma accidentului de microbuz produs pe autostrada A1 Bucureşti-Piteşti, la kilometrul 24, au fost transportaţi cu echipajele de ambulanţă la spitalele din Bucureşti doi copii şi patru adulţi, cu răni uşoare.

„ISU Giurgiu a intervenit la locul accidentului cu o autospecială de descarcerare din localitatea Bolitin Deal şi cu un echipaj SMURD din localitatea Mihăileşti, cu care au fost preluaţi răniţii”, a precizat reprezentantul ISU, care a mai menționat că nu a fost nevoie de intervenţie pentru descarcerarea victimelor.

Grupul de copii se întorcea dintr-o excursie în străinătate. Microbuzul în care se aflau grupul de copii a fost luat de la Vâlcea, după ce autovehiculul cu care au călătorit iniţial a avut o defecţiune.