Accident grav în Republica Moldova: Două ambulanţe SMURD le-au acordat îngrijiri medicale victimelor (VIDEO)
Un accident rutier s-a produs duminică, în raionul Făleşti, din Republica Moldova, în urma căruia două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, potrivit adevarul.ro.
La faţa locului s-au deplasat două ambulanţe SMURD, din cadrul Detaşamentului căutare-salvare numărul 2 Bălţi. Medicii au acordat primul ajutor unui bărbat în vârsta de 41 de ani şi unei femei în vârsta de 39 de ani, însă au avut nevoie și de spitalizare.
Persoanele aflate în cea de-a doua maşină implicată în accident nu au fost rănite.
Urmează să fie stabilite cauzele producerii accidentului, care a avut loc pe un drum lângă satul Mărăndeni, din raionul Făleşti.
Accident grav în Republica Moldova