Accident cumplit pe o autostradă din Brazilia. Şase oameni au murit după ce şoferul unei autocisterne care transporta etanol a pierdut controlul volanului şi s-a izbit de parapetul care despărţea sensurile de mers, arată B1 TV.
Pe imagini se poate vedea cum o autocisternă care transporta peste 44 de mii de litri de etanol a rulat cu aproape 130 de kilometri pe oră, a pierdut controlul volanului într-o curbă.
Brazilia: 6 oameni au murit după ce şoferul unei autocisterne care transporta etanol s-a izbit de un parapet
#DIRECT_ONE_4jo6ql#
Camionul s-a răsturnat şi a lovit alte 14 maşini care veneau din sens opus. Au urmat o explozie şi un incendiu puternic. Şase oameni au murit în urma acestei coliziuni.
Uluitor este că vinovatul a supravieţuit impactului aşa că a fost arestat. Accidentul a avut loc luna trecută, însă abia acum poliţia braziliană a făcut publice imaginile.
Brazilia este una dintre ţările cu cea mai mare rată de mortalitate pe şosea. Potrivit datelor oficiale, peste 40 de mii de brazilieni mor anual în accidente rutiere.