Continuă tulburările în PSD. Potrivit unor surse politice, aproximativ 50 de parlamentari social-democraţi se pregătesc să părăsească partidul pentru a forma o nou formaţiune de stângă. În noul partid ar putea intra şi aleşi din partea UNPR, PC sau PP-DD.
O parte importantă a aleşilor PSD este nemulţumită de actuala conducere a partidului şi plănuieşte formarea unui nou partid de centru-stânga .
”A fost deja o întâlnire și va urma o a doua pentru a vedea pe cine ne putem baza. Sunt cam 50 de deputați și senatori care nu își mai văd viitorul în actualul PSD. Nu mai putem sta în PSD unde se va face un simulacru de congres pentru realegerea conducerii care a pierdut alegerile. O să mergem separat pentru că social-democrația Made în Dubai, cu mașini scumpe și hobby-uri extravagante nu are nimic a face cu românul și cu nevoile lui. Social-democrația nu a început cu Dragnea și nu se termină cu Ponta”, a declarat sub protecţia anonimatului un senator PSD. Din noul partid ar urma să facă parte şi aleşi din UNPR, PC şi PP-DD.
Potrivit surselor politice, noul partid se va forma în jurul lui Mircea Geaonă şi Marian Vanghelie, proaspăt excluşi din PSD. Scopul acestora este de a-l înlătura pe Victor Ponta de la Palatul Victoria. De altfel, Mircea Geoană a spus că Executivul va pica în această primăvară.
”În politică, vom avea un nou Guvern cel târziu până de Paşte. Preşedintele are nevoie de un partener puternic şi de încredere pentru noul proiect naţional pe care vrea să îl lanseze. Un nou Guvern cu o majoritate care cuprinde PSD şi PNL sau partea sănătoasă din PSD şi PNL într-o mare coaliţie de tip german, deoarece numai o mare coaliţie poate pune în practică fundaţia Noului Proiect Naţional pentru următorul deceniu”, a declarat senatorul Mircea Geoană.
Ţinta noului partid de stânga este să obţină cel puţin 20% la alegerile parlamentare din 2016.