Operațiunea militară din 2014 din Fâșia Gaza, recunoscută oficial de Israel drept ”război”

Operațiunea militară din 2014 din Fâșia Gaza, recunoscută oficial de Israel drept ”război”
Foto: japantimes.co.jp

Operațiunea militară din 2014 din Fâșia Gaza a fost recunoscută oficial de Israel drept ”război”, informează AFP.

Operațiunea ”Protective Edge” din iulie-august 2014 era aproape universal denumită ”război”, dar nu primise însă acest statut în terminologia oficială israeliană.

Decizia este motivată de durata operațiunii (50 de zile) și de pierderea a 67 de militari israelieni, care ”au plătit cel mai mare preț luptând împotriva Hamas și a altor organizații teroriste”, se arată într-un comunicat al ministrului israelian al apărării, Moshe Yaalon.

Conflictul din vara lui 2014 este prima confruntare israeliano-palestinieniană, recunoscută drept ”război”.

Confruntarea din vara lui 2014 dintre Israel și Hamas s-a soldat cu aproape 2.200 de morți de partea palestiniană, în marea lor majoritate civili, potrivit organizațiilor umanitare, și 73 de morți de partea palestiniană, dintre care 67 soldați.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`