O a doua moschee a fost încendiată în orașul Eslöv, Suedia, la scurt timp după primul incident de acest gen. Aceste incidente au loc într-o perioadă în care politicienii acestei ţări se luptă să stăvilească ascensiunea forţelor de extremă-dreapta, scrie The Guardian.
Potrivit sondajelor, Democrații Suedezi (extremă-dreaptă) sunt creditați cu 18% în cazul unor alegeri anticipate, iar coaliţia guvernamentală de stânga şi partidele de centru-dreapta, pentru a evita un potenţial rezultat umilitor, au făcut un compromis politic de ultim moment.
Totodată, Democraţii Suedezi au asemănat islamismul cu nazismul şi se pronunţă pentru reducerea cu 90% a numărului de azilanţi.
„E, probabil, islamofobie. Trăiesc în zonă şi nu mă mai simt în siguranţă”, a declarat Samir Muric, un cleric musulman din Eslöv.
Un prim astfel de incident s-a produs chiar în ziua de Crăciun (foto), la Eskilstuna, în apropiere de Stockholm. Atunci cinci persoane au fost rănite după ce flăcările au cuprins lăcaşul de cult în timpul rugăciunilor.
Morgan Johansson, ministrul suedez de Justiţie, a descris incedierea de la Eskilstuna drept o atrocitate şi a comentat că este greu de crezut că ar fi vorba despre altceva decât violenţă anti-musulmană.