Primăriile din Brăila sunt nevoite să se ocupe de curățarea șoselelor de zăpadă deoarece Consiliul Județean Brăila nu are contract cu nicio firmă pentru deszăpezirea drumurilor județene întrucât licitaţia a fost amânată după ce vicepreşedintele Florin Mija a fost reţinut pentru corupţie, transmite Mediafax.
Reprezentanții Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Brăila au afirmat că licitația pentru încredinţarea serviciului de deszăpezire a drumurilor judeţene a fost amânată după ce vicepreședintele instituției, Florin Mija, a fost reţinut de DNA, fiind acuzat de fapte de corupţie, în acelaşi dosar cu preşedintele CJ, Gheorghe Bunea Stancu.
Ulterior, nicio firmă nu s-a înscris la licitaţia organizată pe 3 decembrie de Consiliul Județean Brăila pentru încredinţarea serviciului de deszăpezire a drumurilor judeţene, astfel că, în aceste condiții, autoritățile județene au propus colaborarea cu primăriile din judeţ.
Astfel, în cazul în care este nevoie de deszăpezire, în urma înțelegerii cu Consiliul Județean, primăriile trebuie să acționeze pentru a curăța drumurile județene de zăpadă, însă în multe cazuri unitățile administrativ- teritoriale nu au utilajele necesare operațiunilor de deszăpezire, şi nici licenţă pentru activităţi de deszăpezire pe drumurile judeţene.
În județul Brăila, ninge neîntrerupt de sâmbătă dimineață, de la ora 6.00, iar ca urmare, reprezentanții Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Brăila s-au întrunit în ședință extraordinară și au stabilit o serie de măsuri. Astfel, primăriile trebuie să instituie serviciul de permanenţă, să asigure din timp transportul spre spitale al persoanelor care necesită tratament prin dializă, precum şi al gravidelor care trebuie să nască la termen în această perioadă, să asigure rezervele de hrană, apă şi medicamente către populaţie şi să pregătească spaţiile de cazare pentru persoanele surprinse în trafic.