Standard&Poor’s ar putea reduce ratingul Rusiei la categoria "junk”

Standard&Poor's ar putea reduce ratingul Rusiei la categoria "junk”
Foto: russia-ic.com

Standard&Poor’s ar putea reduce ratingul Rusiei la categoria „junk”, nerecomandată investitorilor, în următoarele 90 de zile, pentru prima dată în ultimii zece ani, relatează Bloomberg.

S&P a pus ratingul Rusiei sub supraveghere negativă şi a anunţat că există cel puţin 50% şanse ca ratingul Rusiei să fie coborât la categoria „junk” în următoarele 90 de zile, potrivit unui comunicat al agenţiei de evaluare financiară S&P.

„Analizăm evaluarea noastră în ceea ce priveşte flexibilitatea monetară a Rusiei şi impactul economiei din ce în ce mai slabe asupra sistemului financiar al Rusiei”, conform comunicatului agenţiei.

Scăderea preţului petrolului la cel mai jos nivel din ultimii cinci ani şi sancţiunile impuse de Uniunea Europeană şi Statele Unite pe fondul conflictului din Ucraina au contribuit la deteriorarea situaţie economice din Rusia.

Marţi, premierul rus Dmitri Medvedev a declarat că economia Rusiei riscă să intre într-o recesiune gravă, în lipsa unor acţiuni mai hotărâte ale guvernuluipotrivit agenţiei ruse de presă Sputnik News.

Potrivit premierului rus, situaţia actuală este mai dificilă decât cea din 2009, atunci când Rusia „a ieşit din recesiune alături de restul lumii, iar acum o serie de ţări creează obstacole în calea creşterii economiei ruse”.

Avertismentul S&P a venit pe fondul încercărilor băncii centrale şi a guvernului de la Moscova de a evita declanşarea unei crize bancare.

Banca centrală a Rusiei a cheltuit o cincime din rezervele internaţionale şi a crescut dobânda cheie de şase ori, la 17% din luna martie, când Rusia a anexat peninsula Crimeea, iar ţările din Vest au adoptat sancţiuni împotriva Moscovei.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
13:23 - Șofer băut la volan a accidentat un biciclist și a părăsit locul faptei. Ce alcoolemie avea
13:20 - Surse: CCR a cerut renumărarea voturilor din primul tur de la prezidențiale. Deciziile cu privire la validare și cererea de anulare au fost amânate pentru vineri
13:11 - Un șofer beat a ales să-și conducă mașina pe șinele de tren, lângă Budapesta și a provocat întârzieri trenurilor
13:02 - Economistul-șef al BNR trage un semnal de alarmă după victoria lui Călin Georgescu. Lazea spune că românii au de ales între „democrație și dictatură”: „Și dacă, pe bună dreptate, ești frustrat, nu îți dai foc la casă”
12:50 - Un excursionist declarat dispărut a fost găsit în viață, după mai bine de cinci săptămâni în sălbăticie
12:46 - Tânăr de 16 ani a fost reținut după ce a agresat fizic și a tâlhărit un nepalez în Hunedoara. Bărbatul a rămas fără niciun ban
12:34 - Călin Georgescu spune că locutorii insulelor Marshall „trăiau 180-200 de ani” înainte ca americanii să facă „exerciții cu bombe atomice” (VIDEO)
12:22 - Obama, Pelosi nu au fost de acord cu nominalizarea Kamalei Harris în locul lui Joe Biden, președintele SUA ar fi numit-o ca să se răzbune pe ei
12:15 - Toni Neacșu, despre decizia CCR: Eu nu cred că se va amâna mai mult decât cel mult pentru mâine. Există un calendar electoral foarte clar, adoptat în legislația noastră, care ar fi dat complet peste cap (VIDEO)
12:10 - SUA va pregăti un ajutor militar de 725 milioane de dolari pentru Ucraina. Biden încearcă să consolideze guvernul de la Kiev înainte de a părăsi funcția