Instanța a decis confiscarea a 890.000 de lei din averea fostului ministru Dan Ioan Popescu

Instanța a decis confiscarea a 890.000 de lei din averea fostului ministru Dan Ioan Popescu

Curtea de Apel Bucureşti a decis confiscarea a aproape 890.000 de lei de la fostul ministru Dan Ioan Popescu şi soţia acestuia, bani care ar reprezenta cheltuieli nejustificate.

Decizia a fost luată la rejudecarea cauzei, după ce ICCJ dispusese, în 2011, confiscarea a peste patru milioane de lei, informează Mediafax.

„Admite în parte sesizarea. Constată că persoanele cercetate au efectuat cheltuieli nejustificate în valoare de 889.026,60 RON. Dispune confiscarea sumei menţionate şi obligă persoanele cercetate să plătească această sumă la bugetul statului în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei sentinţe”, se arată în sentinţa din 19 decembrie.

Decizia Curţii de Apel Bucureşti poate fi contestată cu recurs la instanţa supremă.

În 14 iulie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus confiscarea a peste patru milioane de lei din averea soţilor Popescu. Judecătorii ICCJ au arătat în motivarea deciziei că peste patru milioane de lei din averea dobândită de fostul ministru PSD al Industriilor Dan Ioan Popescu şi soţia sa reprezintă cheltuieli făcute în baza unor venituri a căror obţinere s-a dovedit a fi ilicită.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
13:24 - MApN: Sistemul PATRIOT aflat în dotarea Regimentului 74 a fost certificat şi va executa serviciul de luptă alături de celelalte capabilităţi ale Forţelor Aeriene
13:23 - Timpii de staționare la granițe se vor reduce cu circa 30 de minute după intrarea în Schengen
13:01 - Spitalul Colentina poate relua internările în cele şase secţii unde acestea au fost suspendate / Alexandru Rafila: „DSP își face datoria. Acest spital este în subordinea Primăriei Capitalei”
12:51 - Donald Trump despre demisia directorului FBI drept ”o zi extraordinară” pentru SUA
12:38 - Cătălin Predoiu: „Aderarea deplină la Spațiul Schengen este un rezultat pentru cetățenii români care au avut atâta răbdare și au îndurat această așteptare”
12:16 - Trei meserii noi au fost introduse în Clasificarea ocupațiilor din România
12:07 - Președintele Coreei de Sud, Yoon, promite că va „lupta până la capăt” și nu regretă că a declarat legea marțială
11:58 - Marcel Ciolacu, după decizia privind aderarea României la Spațiul Schengen: „Un semnal clar că nu vom accepta vreodată să fim cetățeni de mâna a doua în Europa” (VIDEO)
11:45 - Joi se judecă cererea privind suspendarea documentelor desecretizate ale SRI, SIE, MAI și STS. Călin Georgescu este reclamantul
11:28 - Klaus Iohannis, după decizia Consiliului JAI privind aderarea deplină la Spațiul Schengen: „Direcția europeană rămâne singura cale reală de dezvoltare, iar toate forțele politice democratice au obligația de a lucra împreună pentru a păstra nealterat acest parcurs”