Recepție la Cotroceni în cinstea lui Klaus Iohannis: La eveniment au participat politicieni, oameni de cultură, sportivi şi apropiaţi (VIDEO)

Recepție la Cotroceni în cinstea lui Klaus Iohannis: La eveniment au participat politicieni, oameni de cultură, sportivi şi apropiaţi (VIDEO)
Foto: B1 TV

Recepţie la Cotroceni în cinstea noului preşedinte al României, Klaus Iohannis. Peste 200 de invitaţi au ciocnit o cupă cu şampanie şi l-au felicitat. La eveniment au fost invitați politicieni, oameni de cultură, sportivi şi apropiaţi. Preşedintele Iohannis a ţinut şi un moment de reculegere, în semn de respect faţă de revoluţionarii români.

”Dragii mei, mulţumesc că ați venit la acestă recepție pe care am dorit să o dau cu ocazia preluării mandatului de președinte al României. E bine să ne amintim că acum 25 de ani revoluția română a făcut posibilă acestă evoluție neașteptată. Vă propun un moment de reculegere cu ocazia Revoluției române”, a declarat Președintele la începutul discursului de la Palatul Cotroceni.

200 de persoane au participat la recepţia dată în cinstea lui Klaus Iohannis de la Cotroceni. Preşedinte a fost felicitat la început de mandat. Valentin Astănculesei, cel care a interpretat la pian imnul național de ziua României în gara din Amsterdam a cântat și la recepţie.

”Președintele ne-a transmis cam aceleși lucruri ca în plen, răbdare, lucrurile se vor așeza. A fost imnul cântat la pian, a fost un vals compoziție proprie a invitatului acestei recepții, tânărul care a cântat la Amsterdam”, a spus Alina Gorghiu

”A fost o atmosferă caldă, decentă și care a fost caracteristică pentru mandatul viitor al lui Iohannis”, a afirmat Ludovic Orban.

Liderii PNL s-au declarat încântaţi şi de discursul lui Klaus Iohannis din plenul Parlamentului.

”E un moment deosebit pentru mine ca vechi liberal, avem primul președinte care provine din PNL. Un discurs excepţional, cred că este cel mai închegat, un discurs prezidențiabil cu adevărat, mi-a plăcut în mod deosebit și mesajul transmis, care are două componente de continuitate și noutate”, a declarat Puiu Hașotti.

”Am venit la recepție cu mare plăcere, un moment important pentru România și toți românii trebuie să se bucure, suntem datori cu toții să facem un viitor mai bun în România”, a spus și Cătălin Predoiu.

La dineu au participat şi oameni de cultură, artişti sau sportivi.

”E o recepţie si mi se pare o chestie cât se poate de civilizată, e vorba de un început de mandat, am venit aici să-l salut pe președintele  pe care l-am dorit și pe care l-am votat. Mesajul să îndeplinească tot ceea ce ne-a promis, un discurs extraordinar, n-am auzit din partea niciunui politician român un așa discurs”, a spus actorul Victor Rebengiuc.

Şi Victor Cornea, partenerul lui Iohannis la tenis a postat pe Facebok o poză de la Cotroceni în care apare alături de Simona Halep.

”Sunt foarte mândru și onorat să particip împreună cu Simona Halep la dineul prilejuit de învestirea în funcție a președintelui României, domnul Klaus Iohannis”, a scris acesta pe Facebook.

La recepţie au fost prezenţi şi sibienii. Alături de primarul oraşului, Astrid Fodor, au fost şi consilierii locali dar şi colegi de catedră ai soţiei preşedintelui.

”I-am urmărit și discursul în Parlamet, am fost foarte impresionată, a fost de fapt o promisiune către țară”, a spus primarul Sibiului.

”Suntem colegi cu dna Iohannis și știm că va face ce a promis că va face”, a spus o colegă a primei doamne.  

Recepție la Cotroceni în cinstea lui Iohannis

Urmăriți B1TV.ro și pe
`