Eveniment - 13 dec, 15:01
Tânărul, în vârstă de 17 ani, care a fugit, sâmbătă, de sub escorta ofițerilor de pe holul Judecătoriei Constanța a fost prins pe o stradă din localitatea Murfatlar, notează Agerpres.
“A sărit gardurile mai multor curți, dar până la urmă a fost prins și reținut de polițiști”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, Gelu Manolescu.
Băiatul riscă și condamnarea pentru comiterea infracțiunii de evadare. Pe numele lui a fost întocmit un dosar penal în acest sens, faptă ce va fi pedepsită cu închisoare de la șase luni, la doi ani.