Procurorii DNA Constanţa au deschis un dosar penal legat de modul în care Consiliul Judeţean Constanţa a achiziţionat, în 2013, elicopterul trecut ulterior la SMURD şi prăbuşit, luni, în lacul Siutghiol.
În acest dosar, există suspiciunea săvârşirii unor fapte de abuz în serviciu în urma cărora s-a obţinut şi foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, au declarat oficiali din DNA pentru Mediafax.
Potrivit surselor citate, s-a declanşat urmărirea penală faţă de faptă, „pentru a se clarifica aspecte referitoare la modalitatea de achiziţionare, în cursul anului 2013, a unui elicopter echipat pentru zboruri medicale, de către Consiliul Judeţean Constanţa precum şi cu privire la legalitatea şi conţinutul contractului pentru servicii de operare a elicopterului respectiv ce ar fi fost încheiate între CJ Constanţa cu o firmă privată anterior predării acestui elicopter către Inspectoratul General al Aviaţiei din cadrul MAI”.
Dosarul penal a fost deschis ca urmare a unui material publicat de Centrul de Investigaţii Media, potrivit căruia „Consiliul Judeţean Constanţa a irosit cinci milioane de euro pentru cumpărarea şi operarea unui elicopter medical care nu a fost folosit la nicio intervenţie de urgenţă, deşi a făcut aproape 600 de zboruri”.