CSM: Traian Băsescu a adus atingere independenței justiției când a afirmat că „decizii ale unor procurori au fost controlate de un ziarist important”

CSM: Traian Băsescu a adus atingere independenței justiției când a afirmat că „decizii ale unor procurori au fost controlate de un ziarist important”
Foto: presidency.ro

Traian Băsescu a adus atingere independenţei justiţiei prin afirmațiile făcute pe 9 septembrie, la postul B1 TV, când a susținut că „decizii ale unor procurori au fost controlate de un ziarist important.”

Acesta a făcut şi aprecieri la adresa justiţiei, a numirilor în funcţii a procurorilor, a implicării puterii politice şi executive în înfăptuirea actului de justiţie, precum şi la necesitatea epurării sistemului de elementele corupte.

În acest context, Traian Băsescu a vorbit despre „corupţie şi control politic asupra judecătorului”, despre reminiscenţele vechi care s-au transferat şi generaţiei noi din sistemul judiciar, afirmând că „sunt unii la care din cauza incorectitudinii unor procurori nu s-a mers până la capăt, pentru că la un moment dat a intervenit cineva din sistemul putred, din sistemul vechi”.

Cu privire la aspectele menţionate, Inspecţia Judiciară a efectuat verificări, în cadrul cărora au fost stabilite următoarele: „Din declaraţia preşedintelui României şi din relaţiile furnizate de PÎCCJ, DNA şi DIICOT nu rezultă suficiente indicii care să conducă la identificarea procurorilor despre a căror conduită se face vorbire şi nici pentru verificarea veridicităţii susţinerilor domnului Traian Băsescu, nefiind posibilă  sesizarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie ori declanşarea procedurii de cercetare disciplinară faţă de aceşti procurori”.

„S-a apreciat că în cazul în care preşedintele României face afirmaţii publice referitoare la credibilitatea sistemului judiciar, manifestând neîncredere în independenţa şi imparţialitatea unor magistraţi, cu atât mai mult, ceilalţi cetăţeni implicaţi în desfăşurarea procedurilor judiciare, în calitate de părţi ori subiecţi procesuali, sunt influenţaţi să-şi piardă încrederea în justiţie. Chiar şi în cadrul discursurilor politice, în aspectele care vizează autoritatea justiţiei, trebuie să se ţină seama de rolul care revine puterii judiciare şi de necesitatea de a se păstra încrederea cetăţenilor în actul în actul de justiţie, în scopul protejării magistraţilor de atacurile lipsite de fundament venite din partea oricărei persoane”, mai precizează CSM.

Prin urmare, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat  că afirmaţiile lui Traian Băsescu, lansate în spaţiul public în cadrul emisiunii „Sub semnul întrebării”, difuzată de postul de televiziune B1TV la data de 9 septembrie 2014, sunt de natură să aducă atingere independenţei sistemului judiciar în ansamblul său.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`