Instabilitate în Rusia: Piețele aruncă rubla în aer. Cum va fi afectat leul românesc

Instabilitate în Rusia: Piețele aruncă rubla în aer. Cum va fi afectat leul românesc

Economia rusească se află în impas. Rubla a atins luni noi minime istorice, coborând sub 60 de unităţi pentru un dolar, respectiv 75 de unităţi pentru un euro, în pofida intervenţiilor masive de susţinere a monedei efectuate de banca centrală în luna decembrie.

De la începutul acestui an, rubla s-a depreciat cu 40% în raport cu euro şi cu 45% faţă de dolar, din cauza impactului sancţiunilor occidentale asupra economiei Rusiei şi a scăderii cotaţiei petrolului.

Pentru a sprijini rubla, Banca centrală a Rusiei a decis, în noaptea de luni spre marți, să urce dobânda cheie cu 6,5 puncte procentuale, la 17%, marcând cea mai mare creştere într-o singură zi din 1998 până în prezent.

Joia trecută, banca centrală a majorat dobânda de politică monetară la 10,5%, nivel aproape dublu faţă de cel de 5,5% înregistrat la începutul acestui an, pentru a opri deprecierea rublei care riscă să afecteze economia aflată deja în pragul recesiunii. Aceasta este a şasea creşterea a dobânzii cheie efectuată de banca centrală de la începutul anului până în prezent.

Potrivit lui Radu Crăciun, economist șef al BCR, citat de HotNews, accelerarea deprecierii din ultimele zile este legată de temerile că prețul petrolului nu dă semne de stabilizare, scăderi viitoare punând și mai mult la încercare balanța comercială și bugetul Rusiei. Urcarea dobânzii cheie la cu 6,5 puncte procentuale a venit la numai câteva zile dupa o altă creștere de doar 1 punct procentual, ceea ce arată o bancă centrală indecisă și incapabilă să ia măsuri de natură a  rupe cercul vicios în care se află rubla. Aceasta percepție nu face decât să adânceascaăaversiunea investitorilor față de rublă, unii dintre aceștia luând inclusiv poziții speculative care să le aducă câștiguri din scăderea rublei.

„In Rusia avem de-a face cu o regandire a ordinii mondiale. Rusia se afla intre Vest, China si Japonia. Este o consecinta a conflictului ucrainean. Cred ca se doreste schimbarea lui Putin, dar nu prin razboi ci prin intermediul preturilor la materii prime. Statele Unite si-au facut rezerve de energie, de petrol, isi permit sa tina in frau din punct de vedere economic colosul rusesc. In Rusia acum este o criza dramatica si este clar ca in urmatoarele trimestre aceasta nu se va ameliora. Capitalurile straine ies in volume mari si cu rapiditate din tara, dar asta nu inseamna ca ele se vor opri in Romania. Daca ati fost atent la miscarile globale ale banilor, anul trecut s-a cam iesit de pe pozitia aur si minereuri si s-a intrat pe materii prime. Acestea vor fi noile arme de distrugere. Sa ajungi ca intr-o singura noapte sa dublezi aprope dobanda Bancii Centrale arata o disperare uriasa. De suferit vor suferi toti cei care au relatii cu Rusia. Uitati-va la China sau Japonia, care au si asa problemele lor structurale”, a explicat pentru HotNews.ro un alt economist șef dintr-o bancă cu capital străin.

Economistul șef al BRD, Florian Libocor spune că interpretarea economică este “criza financiară” și este justificată de o majorare cu 6.5 procente a dobânzii cheie  “peste noapte”.  Interpretarea politică este “criza geopolitică” și este justificată de lipsa unei soluții adecvate pentru a rupe “cercul vicios” al crizei ucrainene.

Situația ar putea dura până când Kremlinul se așază la masa negocierilor sau până când Putin va pleca”, mai spun surse din cadrul economiștilor șefi din banci. România are și de pierdut și de câștigat din acest razboi. Dacă din valuta care iese din Rusia, o parte se va opri la noi, se cheamă că e de bine. Dacă însă bursele străine vor scădea iar sentimentul de insecuritate regională se accentuează, avem de pierdut.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
18:37 - Copil, în stare gravă la spital, după ce a suferit un atac cardio-respirator. Băiatul era în excursie, la un parc acvatic din Oradea
18:33 - Suma uriașă transferată de Bashar al-Assad în Rusia după căderea regimului / Ofițerii din serviciile secrete de la damasc fac dezvăluiri incendiare
18:21 - Ce se va întâmpla, de la 1 ianuarie, odată cu majorarea salariului minim. Casa de Pensii a făcut anunțul: „Începând cu aceeaşi dată …”
18:11 - Ministerul Apărării avertizează asupra unei campanii masive de manipulări și dezinformări care circulă în spațiul public
17:49 - AEP a trimis mai multe probe Parchetului General, care arată banii băgați în campania electorală a lui Călin Georgescu: „Atestă că nu a fost o campanie cu finanțare zero” (VIDEO)
17:44 - Daniel Breaz, despre dosarul care îl vizează pe Horațiu Potra: „Pe mine mă frapează faptul că Georgescu avea nevoie de această pază”
17:08 - Marian Vanghelie, trimis în judecată de procurorii DNA, în dosarul Economat. Fostul primar, acuzat de complicitate la abuz în serviciu. Prejudiciul este de sute de milioane de lei
17:02 - Crimă în Sectorul 5 al Capitalei. Mama agresorului a sunat la 112 pentru a anunța fapta
16:56 - Gheorghe Ialomițianu: „Acest Guvern trăiește din împrumuturi și vă dați seama ce dobânzi plătim” (VIDEO)
16:51 - Bogdan Matei (PSD), despre problemele cauzate de softul Casei de Pensii: Sunt foarte multe probleme și, din păcate, pensionarii au de suferit. Statul român, prin anumite instituții ale sale, nu este pregătit de digitalizare (VIDEO)