CCR a decis că Legea privind incompatibilitatea aleșilor locali e constituțională: Procesul lui Iohannis continuă

CCR a decis că Legea privind incompatibilitatea aleșilor locali e constituțională: Procesul lui Iohannis continuă

Magistrații CCR au reluat, marți, dezbaterile cu privire la articolul din Legea 161/2003 în baza căruia ANI i-a declarat incompatibili pe mai multi aleși locali, între care și pe președintele ales, Klaus Iohannis.

Astfel,  CCR a respins excepţia de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile privind incompatibilitatea aleşilor locali cu funcţia de reprezentant în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local, prevederi în baza cărora are proces şi preşedintele ales Klaus Iohannis, fost primar al Sibiului.

Excepţia ridicată se referă la neconstituţionalitatea art. 87 alin. (1) litera f din Legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

Excepția a fost ridicată de primarul comunei Tuzla, Constantin Micu.

În 4 noiembrie, CCR a decis repunerea pe rol, pentru 9 decembrie, a excepţiei ridicate, deoarece judecătorii au apreciat că este nevoie de lămuriri suplimentare şi de dosarul de la Curtea de Apel Constanţa.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`