Martor al accidentului de pe Lacul Siutghiol: ISU a venit cu prima barcă dezumflată și fără cheie de la motor. Prima victimă, adusă cu barca pescarilor

Martor al accidentului de pe Lacul Siutghiol: ISU a venit cu prima barcă dezumflată și fără cheie de la motor. Prima victimă, adusă cu barca pescarilor

Prăbuşirea elicopterului SMURD în apele reci ale Lacului Siutghiol pare o tragedie cu repetiţie. Toate cele patru persoane aflate la bordul aparatului de zbor au pierit în accident. După ore de căutări a fost scoasă la suprafaţă asistenta medicală, în jurul orei 4.00 în această dimineaţă. Avea 38 de ani. Nici prima persoană scoasă din apă nu a supravieţuit. Medicul SMURD a decedat la spital în ciuda eforturilor de resuscitare ale colegilor săi. Alături de cele două femei şi-au găsit sfârşitul şi pilotul şi copilotul elicopterului.

În urma tragediei rămân acum multe semne de întrebare legate de modul în care autorităţile sunt capabile să gestioneze astfel de accidente. Secretarul de stat în MAI, Raed Arafat spune că s-a intervenit în timp util şi că elicopterul avea foarte puţin ore de zbor la activ.

Acesta este însă contrazis de un martor care spune că cei de la ISU au venit cu prima barcă dezumflată și fără cheie la motor, astfel că au folosit vâslele.

„Mă îndreptam spre muncă, undeva la 200 de m de locul accidentului și un coleg de muncă m-a anunțat că s-a prăbușit un eliciopter în lac. Mi-a zis să caut o barcă, m-am oprit la Căpitenia Mamaia, să cer o barcă să putem să salvăm persoanele care încă mai țipau după ajutor. Doi paznici m-au întâmpinat, m-au dus la un căpitan și mi s-a spus că nu au nicio barcă în dotare și m-au trimis la o persoană fizică. Este o barcă acolo portocalie, presupun că de salvare, dar nu știu în ce stare era”, a reltatat Adrian Ferbințeanu.

„Când am venit aici barca de la ISU era dezumflată, au umflat-o cu un tub de oxigen de scafandru și când au pus-o pe apă au constatat că motorul nu funcționa. Unul din membrii echipajului a spus că nu aveau cheie la motor și au început să dea la vâsle. Vreau să-i spun domnului Arafat că la 16:30, când a venit prima barcă ISU, le-a luat 5 minute să o pună în funcțiune. Prima victimă a fost adusă cu barca pescarilor, ceea ce cred că procedural nu este corect, dar motorul bărcii ISU nu avea cheie”, a mai spus martorul.

„De la Căpitenia Mamaia, până la locul epavei e o distanță de 5 minute. Dacă se intervenea în momentul în care am ajuns acolo, poate se putea face ceva. M-a deranjat că s-a spus la televizor că nu a fost anunțată Căpitenia, pentru că i-am anunțat personal”, a afirmat bărbatul.

Martor de la accidentul elicopterului SMURD: ISU a venit cu o barcă dezumflată

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`