Studenții Universității din București organizează marți o mișcare de protest: Tinerii sunt nemulțumiți de condițiile din cămine și din facultăți

Studenții Universității din București organizează marți o mișcare de protest: Tinerii sunt nemulțumiți de condițiile din cămine și din facultăți
Foto: bucuresti.ro

O mișcare studențească de protest împotriva neregulilor din cadrul Universității din București va avea loc marţi, la ora 15.30 în faţa sediului rectoratului, de la Facultatea de Drept a Universității, potrivit unui comunicat al Societății Studenţilor Universităţii din Bucureşti.

După mai multe întâlniri între reprezentanții studenților și reprezentanții Universității din București, problemele au rămas nerezolvate, condiţiile în care învaţă şi în care stau în cămine au rămas aceleași. 

Astfel, Societatea Studenţilor Universităţii din Bucureşti (SSUB) îi cheamă la o plimbare de solidaritate pe studenţi solicitând, printre altele, ca în interiorul căminelor să nu mai existe gândaci, şoareci sau şobolani, băile din cămine să fie igienizate şi reparate, să dispară mucegaiul iar apa caldă să nu mai fie întreruptă fără anunț în prealabil.

„Mii de studenţi, cadre didactice şi personal auxiliar riscă să facă diverse boli pulmonare din cauza faptului că în afară de centrala pe care o are în dotare, Universitatea nu a luat în considerare niciodată încălzirea electrică. Mai mult decât atât, în sediul din  Pitar Moş al Facultăţii de Limbi Străine, plouă în sălile de curs, temperatura în luna decembrie nu a depăşit 15 grade. Aceeasi situație este și la Facultatea de Chimie sau Jurnalism. Sălile sunt pline de mucegai şi igrasie, iar când plouă apa curge în sălile de curs. Zeci de studenţi s-au îmbolnăvit, urmeză tratamente medicale şi nici măcar nu se mai pot prezenta la curs. În acest moment, majoritatea căminelor şi facultăţilor din Universitatea din Bucureşti au devenit focare de infecţie, bombe cu ceas pentru cei care locuiesc, învaţă sau lucrează aici”, a declarat George Velcea, preşedintele Societăţii Studenţilor Universităţii din Bucureşti (SSUB).

Studenții sunt nemulțumiți și de taxele prea mari de şcolarizare, precum și de faptul că dacă doresc internet în cămine, ei sunt obligaţi să încheie contracte cu un „anumit” furnizor de internet. ”Șoarecii şi gândacii sunt la iei acasă în căminele şi campusurile universităţii, persoane care nu studiază la UB ocupă clandestin locurile studenţilor în cămine, băile din cămine şi facultăţi nu au săpun sau hârtie igienică, fiindcă acestea sunt furate de angajaţii universităţii, iar abuzurile sunt omniprezente. Studenţii stau de multe ori, zile în şir fără apă caldă sau căldură, universitatea motivând că e vina furnizorilor, dar fără să îi tragă pe aceştia la răspundere”, se mai arată în comunicatul ciatat.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:54 - Theodor Paleologu nu crede că noua coaliție îl vrea pe el candidat la prezidențiale: Ar fi ridicol să mă autoproclam. Candidatul tare mi-e teamă că va fi o emanație a partidelor europene care știm cât de eficiente sunt
23:21 - Cum am ajuns în Schengen cu drepturi depline. Ciolacu susține că o întâlnire cu Blinken a fost decisivă: „Românii nu mai pot fi considerați cetățeni europeni de mâna a doua” (VIDEO)
22:55 - Adriana Bahmuțeanu continuă războiul cu Silvius și Honorius Prigoană: Nu sunt lăsată să-mi țin copiii în brațe. Frații vitregi ne-au jefuit de acest drept. Toată povestea asta ascunde un scop material al lor
22:23 - Circa 1.000 de persoane, posibil să fi fost ucise de ciclonul Chido în teritoriul francez Mayotte. Cea mai puternică furtună din ultimii 90 de ani a pus la pământ cartiere întregi (VIDEO)
21:49 - Damian Drăghici, soluții pentru cei care se simt singuri: „Am un lucru care mi se întâmplă…”
21:26 - Furt la o mănăstire din județul Cluj. Hoții au fugit cu mai multe obiecte prețioase
20:59 - „Voi cum rezistați cu un salariu de 3.500 de lei? Sunt eu singura fraieră?”. Revolta unei tinere în online și valul de comentarii stârnite. Ce sfaturi a primit
20:33 - Un bătrân de 77 de ani din Dolj a fost ucis de propriul fiu. Cum a aflat Poliția
20:12 - Un motan călător a fost găsit după 11 ani, la 1.300 de kilometri distanță: „Ce altceva mai poți face decât să te bucuri?” (VIDEO)
19:39 - Peste 20 de persoane, surprinse de vremea rea în zona vârfului Leaota. Acţiune extrem de dificilă a salvamontiștilor (FOTO)