Ionuț Cealeră, purtătorul de cuvânt al Ambulanței Constanța, a declarat, lunui, pentru B1 TV, că o singură persoană a fost adusă la mal, în urma prăbușirii unui elicopter SMURD în lacul Siutghiol din Mamaia.
”La mal a fost adus doar unul dintre ocupanții elicopterului, doctorița care se află în stop cardio-respirator. Pe ceilalți nu i-am zărit la suprafață. S-a lăsat la întunericul și nu se mai vede nimic pe lac. Tragedia cea mai mare este că elicopterul se află sub luciul apei. E posibil să se fi înecat”, a spus Cealeră.
”Elicopterul s-a prăbușit undeva în lac, la o distanță de 300-400 metri. Echipejele caută în continuare victimele accidentului și eventualii supraviețuitori.Eeste întuneric, nu se mai zărește nimic”, a precizat el.
Un elicopert SMURD, la bordul căruia se aflau patru persoane, s-a prăbușit, luni seară, în lacul Siutghiol din stațiunea Mamaia. (Detalii AICI)