Un partid din Rusia propune ca veniturile în valută ale companiilor să fie convertite în ruble

Un partid din Rusia propune ca veniturile în valută ale companiilor să fie convertite în ruble
Foto: frontpress.ro

Rusia Dreaptă, al treilea mare partid din parlamentul rus, a propus adoptarea unui proiect de lege prin care companiile sunt obligate să convertească în ruble până la 50% din veniturile obţinute în valută.

Mutarea este menită să încetinească deprecierea monedei naţionale, relatează Bloomberg. Potrivit proiectului de lege, companiile vor fi nevoite să schimbe în ruble un procent de până la 50% din veniturile în monedă străină într-un interval de maxim şapte zile de la încasarea banilor.

Suma finală care trebuie convertită în ruble ar urma să fie stabilită de banca centrală.

Sunt necesare măsuri de urgenţă pentru a sprijini moneda naţională şi a reduce impactul deprecierii rublei asupra preţurilor alimentelor, se arată în document.

Potrivit analiştilor, iniţiativa nu are prea multe şanse să fie adoptată.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
13:20 - Surse: CCR a cerut renumărarea tuturor voturilor din primul tur de la prezidențiale. Decizia cu privire la validare și cererea de anulare a fost amânată pentru vineri
13:11 - Un șofer beat a ales să-și conducă mașina pe șinele de tren, lângă Budapesta și a provocat întârzieri trenurilor
13:02 - Economistul-șef al BNR trage un semnal de alarmă după victoria lui Călin Georgescu. Lazea spune că românii au de ales între „democrație și dictatură”: „Și dacă, pe bună dreptate, ești frustrat, nu îți dai foc la casă”
12:50 - Un excursionist declarat dispărut a fost găsit în viață, după mai bine de cinci săptămâni în sălbăticie
12:46 - Tânăr de 16 ani a fost reținut după ce a agresat fizic și a tâlhărit un nepalez în Hunedoara. Bărbatul a rămas fără niciun ban
12:34 - Călin Georgescu spune că locutorii insulelor Marshall „trăiau 180-200 de ani” înainte ca americanii să facă „exerciții cu bombe atomice” (VIDEO)
12:22 - Obama, Pelosi nu au fost de acord cu nominalizarea Kamalei Harris în locul lui Joe Biden, președintele SUA ar fi numit-o ca să se răzbune pe ei
12:15 - Toni Neacșu, despre decizia CCR: Eu nu cred că se va amâna mai mult decât cel mult pentru mâine. Există un calendar electoral foarte clar, adoptat în legislația noastră, care ar fi dat complet peste cap (VIDEO)
12:10 - SUA va pregăti un ajutor militar de 725 milioane de dolari pentru Ucraina. Biden încearcă să consolideze guvernul de la Kiev înainte de a părăsi funcția
11:58 - Comisia Europeană ar putea amenda TikTok cu milioane de euro pentru cazul candidatului Georgescu