Externe
Mai multe persoane au fost ucise, joi, într-un atentat terorist sinucigaș ce a avut loc la Institutul Francez din Kabul, a anunțat ministrul francez de Externe, Laurent Fabius, citat de AFP.
„Printre victime nu se numără cetăţeni francezi. Ambasada Franţei oferă asistenţă autorităţilor afgane”, a precizat Fabius.
„Au fost create celule de criză la Kabul şi la Paris”, a adăugat şeful diplomaţiei franceze.
Autoritățile afgane au anunțat că un terorist-kamikaze s-a aruncat în aer, joi după-amiază, în cursul unei piese de teatru care avea loc în Institutul Francez din Kabul, aflat în incinta Liceului Esteqlal.