Cinci persoane au fost reținute în urma perchezițiilor de la Mediafax Group

Cinci persoane au fost reținute în urma perchezițiilor de la Mediafax Group

Procurorii au reținut 5 persoane în dosarul de evaziune fiscală și spălare de bani al Mediafax Group.

Acestea au fost reținute pentru 24 de ore și vor fi duse vineri cu propunere de arestare preventivă la mandat.

Perchezițiile în Mediafax Group au început joi dimineață, procurorii căutând documente relevante pentru evaziunea fiscală de câteva milioane de euro.

Peste 100 de poliţişti şi procurorii au descins la mai multe sedii ale firmelor din grupul Mediafax.

În total, sunt percheziţionate 14 adrese din Bucureşti şi din Ilfov, într-un nou dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani, instrumentat de Parchetul General.

În cadrul anchetei a fost audiat, în urmă cu câteva zile, fostul şef al grupului de presă, Orlando Nicoară.

Adrian Sârbu, fostul şef al PRO TV, este suspectat de evaziune fiscală.

Mai multe firme și angajați din fostul imperiu PRO, parte din el trecut la Adrian Sârbu prin trustul de presă Mediafax Group, sunt direct vizate de anchete. Presa a vehiculat numele a mai mulţi jurnalişti cunoscuţi, apropiaţi de Adrian sârbu, care au fost audiaţi în acest caz, dar nu au existat confirmări ale Parchetului.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`