Românii primesc salarii de patru ori mai mici decât spaniolii și de cinci ori mai scăzute față de italieni și germani

Românii primesc salarii de patru ori mai mici decât spaniolii și de cinci ori mai scăzute față de italieni și germani
Foto: cugetliber.ro

Peste 2,3 milioane de români muncesc în străinătate, iar fenomenul migraţiei nu va putea fi oprit, spun specialiştii.

O cauză a emigrării românilor în străinătate o reprezintă nemulțumirea salarială. În România, salariul mediu este de 1.705 lei (384 euro) net pe lună. Comparativ cu Spania, salariul românilor este de patru ori mai scăzut, iar față de Italia și Germania, românii primesc de cinci ori mai puțini bani, arată datele centralizate de Ziarul Financiar.

„Fenomenul migraţiei nu va putea fi oprit, dar acest lucru nu înseamnă că ţara va fi depopulată, acest pericol este exclus. Important este să ne uităm cu ce viteză ne apropiem de media UE, iar salariile cresc greu, de aceea, din punct de vedere economic şi instituţional, suntem la periferia Europei, alături de Bulgaria. Avem nevoie de o selecţie profesionistă a politicienilor, de diminuarea corupţiei şi de o mai bună organizare. În timp ce Polonia are programe de readucere a medicilor care au emigrat înapoi în ţară, la noi nici nu s-a vorbit vreodată de aşa ceva“, a spus profesorul Dumitru Sandu de la Facultatea de Sociologie.

Într-o situație asemănătoare cu cea a României se află Polonia. Deși salariații Poloniei primesc în medie 678 de euro net pe lună, adică cu 76% mai mult decât românii, tot peste 2 milioane de polonezi au emigrat pentru a munci. Cu toate acestea, ponderea emigranţilor în Polonia este mai redusă decât în România, deoarece Polonia are 38 de milioane de locuitori, iar România 20 de milioane.

Profesorul Dumitru Sandu susține că mulți dintre români, atunci cand pleacă la muncă în străinătate se raportează la “cât câștigă vecinul care a plecat să lucreze în construcții”. Astfel s-a ajuns ca românii cu calificări medii sau reduse să lucreze în Italia şi în Spania, în timp ce în nordul Europei au plecat matematicienii, informaticienii şi medicii, adică românii cu un nivel înalt de calificare.

În statele nordice, precum Suedia, Marea Britanie sau Finlanda, angajaţii câştigă de 6- 7 ori mai mult decât în România.

„În ultimii 100 de ani, România nu a reuşit să îşi depăşească condiţia de ţară periferică a Europei, alături de Bulgaria. Iar acest lucru nu ţine de motive legate de economie, ci de proasta funcţionare a instituţiilor româneşti (…)”, a mai spus profesorul Dumitru Sandu.

Mircea Comşa, conferenţiar universitar doctor la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj,  susține ca mulți dintre românii plecați în străinătate declară că se vor întoarce în țară după ce își cumpără locuințe și mașini.

„Mulţi vor să se întoarcă, însă nu putem estima câţi, câtă vreme nu ştim exact câţi au plecat. Probabil că diferenţele salariale din statistici sunt date şi de faptul că în statele europene există mai mulţi salariaţi bine plătiţi, ca pondere în totalul salariaţilor, faţă de situaţia din România, unde 5% dintre angajaţi au salarii de peste 1.000 de euro“, a spus Mircea Comşa.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`