Directoarea unei școli din Viişoara, judeţul Vaslui, și profesorul de engleză al instituției, care în trecut au avut o relație amoroasă, s-au lovit și înțepat cu pixul în incinta școlii, relatează Adevărul.
Altercaţia violentă dintre cele două cadre didactice a avut loc în după-amiaza zilei de 3 decembrie, cazul ajungând în atenția Postului de Poliţie Rurală Banca.
Laura Sandu (33 ani), directoarea şcolii din localitatea vasluiană Viişoara şi Valentin Isac (36 de ani), profesor de engleză şi secretarul şcolii cu jumătate de normă, au uitat că sunt într-o instituţie de învăţământ şi s-au luat la bătaie. Motivul oficial este că secretarul nu-şi făcea treaba cu responsabilitate.
Totuși, localnicii susțin că motivul este altul: cei doi au avut o relaţie amoroasă timp de aproape 10 ani şi după ce s-au despărţit nu au reşit să separe sentimentele de obligaţiile pe care le au ca şi dascăli.
Cei doi s-au lovit cu pumnii și picioarele. În apărare, directoarea a folosit un pix cu care l-a zgâriat pe fostul iubit.
“În plângerea depusă la poliţie, femeia reclamă că i-au fost aplicate două palme peste faţă. În acest sens a scos şi un certificat medico-legal din care reiese că a avut nevoie de două zile de îngrijir medicale”, a precizat Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui.
“Dat fiind că incidentul s-a petrecut în incinta şcolii încerc să mă abţin în a da declaraţii până la finalizarea anchetei demarate de poliţişti. Ţin prea mult la această şcoală, am atribuţii de îndeplinit şi nu vrea să pătez imaginea instituţiei”, a declarat Laura Sandu pentru Adevărul.
Cazul a ajuns şi în atenţia Inspectoratului Şoclar Judeţean Vaslui şi a fost demarată o anchetă.
„Nu putem tolera în şcoli asemenea comportament, mai ales că este implicat şi directorul şcolii. Vom face şi noi o anchetă”, a spus Gabriela Plăcintă, director general al ISJ Vaslui.
“Am auzit de la poliţie de această întâmplare regretabilă. Am mai auzit de discuţii ale lor, dar în niciun caz în incinta şcolii. Voi propune Inspectoratului să-i înlocuiască pe ammândoi. Aşa nu putem face educaţie”, a spus Liviu Pîrciu, primarul de Viişoara.