Demisia anunțată de Victor Ponta s-ar putea concretiza: DNA are pe rol două dosare în care apare numele premierului

Demisia anunțată de Victor Ponta s-ar putea concretiza: DNA are pe rol două dosare în care apare numele premierului

Victor Ponta îşi va da demisia din funcţia de prim-ministru, dacă DNA va decide să îl pună sub urmărire penală în dosarul voturilor din diaspora. Premierul a făcut acest anunţ în cadrul unei emisiuni televizate, unde a recunoscut că organizarea votului a ieşit prost.

„Cu siguranța dacă DNA cere începerea urmăririi penale față de mine, Corlățean, voi demisiona, că doar nu spunem că sta primul ministru cercetat penal… Categoric am organizat prost dintr-o eroare, noi ne-am gandit ca având aceleași secții să fie ca-n 2009. A fost greșeala mea, a MAE, lucrurile au mers prost”, a afirmat Ponta, la Antena 3.

Votul din Diaspora nu este însă singurul dosar în care DNA îl poate pune sub inculpare pe Victor Ponta, scrie psnews.ro.  La o eventuală demisie a premierului putem oricând asista ca urmare a declanșării urmăririi penale în alte două cauze aflate „în curs de soluționare” la structura centrală a DNA.

Mai precis, două dosare în care apare numele premierului și care vizează pretinse fapte de abuz în serviciu, cel mai probabil în legătură cu încheierea unor contracte de consultanță juridică între cabinetul de avocatură al lui Dan Șova, fost partener al lui Victor Ponta, și Complexele Energetice Rovinari și Turceni.

Dosarele sunt menționate într-un document oficial din 15 ianuarie 2014, mai exact, Raportul 7/IJ/1/DIJ/4/DIP/2014 al Inspecției Judiciare a CSM, în care se face referire și alte trei cauze care îl privesc și pe premierul Victor Ponta, soluționate însă cu neînceperea urmăririi penale.

„Dosar nr. 122/P/2012 privind pe Ponta Victor s.a., având ca obiect art. 13 indice 2 din Legea nr.78/2000, art.248,248 indice 1 Cod penal (abuz în serviciu; abuz în serviciu în formă calificată), art.9 din Legea nr.241/2005 (evaziune fiscală), constând în afectuarea de cheltuieli de către persoane cu funcții de conducere din cadrul Complexului Energetic Rovinari, în perioada 2006-2011, cu consecința prejudicierii patrimoniului societății. Dosarul a fost înregistrat inițial la Biroul Teritorial Tg.-Jiu la 22.07.2011, fiind preluat de Structura Centrală la 04.04.2012. Ultimul act de cercetare este raportul specialiștilor din 18.12.2013.

Dosar nr.123/P/2012 privind pe Ponta Victor s.a., cercetați pentru art. 13 indice 2 din Legea nr.78/2000, art.248, art.248 indice 1 C.pen., art.9 lit.b din Legea nr.241/2005. Sesizarea este din oficiu și aparține Serviciului Teritorial Craiova din 12.10.2011, dosarul fiind preluat la 04.04.2012 de Structura Centrală. Sesizarea se referă la fapte comise de persoane cu funcții de conducere din cadrul SC Complexul Energetic Turceni în perioada 2007-2011″.

Până în momentul de față, DNA nu a făcut nicio referire publică în legatură cu stadiul acestor dosare, precizează psnews.ro.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`