Veste bună pentru români și bulgari. Șeful diplomației canadiene, John Baird, a declarat că se pregătește eliminarea vizelor pentru toți cetățenii Uniunii Europene, scrie Novinite.
Baird, aflat la Consiliul Ministerial al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) care a avut loc la Basel, în Elveția, s-a întâlnit cu omologul său bulgar Daniel Mitov, căruia i-a spus că în viitorul apropiat Canada își modifică legislația în ceea ce privește regimul de vize și pentru a elimina vizele pentru toți cetățenii din UE.
Comisia Europeană consideră că, în acest moment, nu este potrivită suspendarea dreptului cetățenilor americani și canadieni de a intra fără viză în state ale Uniunii Europene în condițiile în care Statele Unite și Canada nu aplică aceleași înlesniri de acces României și altor patru state membre UE. (Detalii AICI)