Preşedintele Traian Băsescu a transmis, sâmbătă, cu prilejul sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, gândurile sale cele mai bune, însoțite de urări de sănătate, celor care își serbează ziua onomastică.
Potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale, cu prilejul sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, preşedintele Traian Băsescu a transmis ”gândurile sale cele mai bune, însoțite de sincere urări de sănătate, împlinire și bucurii alături de cei dragi tuturor celor care își serbează ziua onomastică”.
”Fie ca această zi dedicată unuia dintre cei mai îndrăgiți sfinți ai Bisericii să ne aducă speranță în suflet și să ne întărească în dorința de a fi generoși cu cei care au nevoie de ajutorul nostru. La mulți ani!”, se mai arată în mesajul preşedintelui României.